Sonet CCV - Vasile Voiculescu

Ştiu şi-o voiesc; aceasta mi-e ultima viaţă...
Nu mai renasc de-acuma, căci, iată, te-am găsit.
Deschizi eternitatea: în pacea ei măreaţă
Se-ncheie rătăcirea-mi c-un glorios sfârşit...

Sunt mai bătrân ca moartea; născut mai înainte
Ca stricătoarea-i umbră să fi intrat în lume.
Am supt nemuritorul sân al iubirii sfinte,
În rând cu Archetipii fără de veac, nici nume...

Dă-mi mâna, nu-i nevoie de aripi... O-mbrăţişare:
Misterioasa carne se face duh în noi;
De dincolo de ceruri se-ntinde-o aşteptare,
Perechea cea pierdută să vie înapoi...

Ce aştri, sus, acolo, cad jertfă împlinirii,
Junghiaţi pentru ospăţul de foc al regăsirii?

(Duminică, 18 septembrie 1955)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.