Sonet CCIX - Vasile Voiculescu

Eu nu-ţi cer fericire, această toropeală
De sobă oarbă-ncinsă c-un vreasc făr' de lumină...
Iubirii tale--sacră cruzime genială--
De nu-mi dai izbăvirea, cer arderea deplină.

Nu-mi mai ajunge viaţa cu ani hotărnicită
Şi valul ei de veacuri rozând adânc din noi
În dragostea eternă ea trebuie sorbită
Cu tot ce are-n funduri -- şi perle, şi noroi.

Atunci ieşi-vom slobozi pe veşnice meleaguri,
Lăsând în clisa lumii doar uriaşe urme,
Pentru sărmanii oameni nedepăşite praguri,
În care fără pace după comori să scurme:

Către această slavă mă pregăteşti tu oare
Cu-atâtea lungi şi aprigi dureri mântuitoare?

(Miercuri, 18 ianuarie 1956 )

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.