Sonet CCIV - Vasile Voiculescu

Mi-a trebuit întreaga văpaie-a poeziei
Cărbunele iubirii să schimb în diamant;
Dar străluceşti de-acuma pe fruntea veşniciei,
Răscumpărat de-a pururi obştescului neant...

Puterea mea e jarul închis, ca-n nestemată,
Ce arde dur şi rece-n lăuntricul său joc:
De la crearea lumii, cu aştrii toţi deodată,
Nu se mai stinge-n mine originarul foc.

E cât un bob, dar ţine virtuţile esenţei;
E dimant, ce roade oţel şi munţi de stei...
Cu el îţi tai fereastra-n pereţii existenţei,
Să intre nemurirea cu tot văzduhul ei.

Şi-ntr-un vârtej de versuri arzând diamantine
Seduc eternitatea, iubite pentru tine.

(Sâmbătă, 17 septembrie 1955)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru apreciere, Dana !
ALapis
luni, 24 iulie 2017



Multumesc pentru postarea sonetelor lui Voiculescu..Un poet deosebit...
Cu drag si pretuire pentru munca ta!
danab
vineri, 21 iulie 2017