Sonet CCIII - Vasile Voiculescu

Ne-nvăluie misterul unei iubiri de zei
Ce şi-au ales sălaşul în lumea trecătoare;
Ciclopeene ziduri de dragoste-nfipsei
În carnea ta uitucă şi alunecătoare...

S-a năruit iubirea, de lut la temelie;
Nici patimile -- stâlpii-- n-au mai rămas... Stăm sterpi...
Ne oclesc cu grijă amici, vrăjmaşi: se ştie,
Ruinele de temple-s cuibare mari de şerpi.

Ei şuieră din găuri? E inima mea prinsă
-- Stafie-a nemuririi când tainici zei eram--
Ea s-a păstrat acolo,chiar sub moloz, nestinsă,
Un ciob, dar arde-ncolţul unde te adoram...

Tu te-ai întors în slava vîrtejului lumesc:
Păcatul fericiriir eu singur işpăşec.

(Marţi, 13 septembrie 1955)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.