Revoltă - Vasile Voiculescu

Suflă un vânt din larguri şi marea-ntărâtată
Îşi răscula adâncul ca prinsă-n spasm de friguri.
Nămestii de talazuri din zarea-ntunecată
Se năpusteau umflate şi se izbeau de diguri.

Părea că trupul mării, sătul de-ncătușare,
Pornea război, să scape odată de robie,
Şi oștile de valuri soseau fără-ncetare
Cu steaguri largi de spume şi urlet de mânie.

Noianurile apei, sucite, -ntoarse, strâmbe,
Se clădeau ca munţii, se-ntortocheau în plaiuri
Şi, pân 'la cer cu pumnii, zănaticele trâmbe
Cădeau, plesnind deodată ca mii şi mii de maiuri.

Dar nicăierea marea nu s-arată mai largă,
Mai vastă, mai măreaţă, mai groaznic de adâncă,
Decât acolo unde, cu pieptul scos s-o spargă,
Îi sugruma revolta tiranul dig de stâncă.



(1921)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.