Lacul zânelor - Vasile Voiculescu

Lacul zânelor din codri a-nceput ursuz să scadă
Tăinuitele-i izvoare rând pe rând s-au potolit
Şi-n paragină hobaiei brusturi grei crescuţi grămadă
Tot mai strâmt îl strâng în copca unde-ncet s-a cuibărit.

Limpezişurile-i triste le-a umplut mătasă verde,
Mreji de lintiță măruntă în adânc s-au coborât,
Până-n fund e negru lacul şi, din umbră, cum se pierde
Sub sprânceană de pădure pare-un ochi posomorât.

Nu mai vine să-l prefire cârdul sprintenelor ciute...
Bolţi de carpeni îl aruncă un zăbranic pe undiș
Miros greu pluteşte-n preajmă şi din apele stătute
Ies tufişuri încâlcite de liane şi brădiş.

Nemişcat şi zi şi noapte, vara vântul nu-l atinge,
Nu-l văd razele de soare şi mierloii l-au uitat,
Brâu de papură sau trestii foşnitoare nu-l încinge
Rar doar broaştele ţestoase şi cu şerpii-l mai străbat

Toamna-n urmă îl îngroapă sub un țol de frunze moarte,
Putregai şi crengi uscate, pe faţă-i o podea:
Undă lâncedă primeşte pe lumina-i să le poarte,
Dar din ele-şi face-o pleoapă şi se-nchide-ncet sub ea.

(1921)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.