Înger amânat - Vasile Voiculescu

Au sunat prelung clopotele minţii,
Doruri vechi porniră cu lumini de ceară.
Dar s-a ridicat Noaptea ca o fiară,
Ăuind pustiu şi-arătându-şi dinții...

Tu de abia sculat, intri iar în groapă.
Vântul duhurilor a încercat să bată...
Nu te mai faci înger, cum râvneai odată
Ajungi iar pământ şi te faci iar apă!

Coborând pe line aripi de suspine,
La un loc cu viermii, lin să nu-i deştepte.
Se ntoarce-n carne, alte vremi s-aştepte,
Albă îngerete închegată-n tine!

Tac oprite-n loc clopotele grele...
Noaptea peste ţine s-a lăsat pe labe;
Linge , ațâțată, coastele ei slabe
şi, urmând lumina, mârâie spre stele.

Te amâi... şi singur crezi în vraja Vrerii!
Vrerea ta acuma-i numai oase goale,
N-are-ncheietura bună, să se scoale,
Și-i aţine Moartea calea învierii.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.