Dintr-o cântare a cântărilor profană - Vasile Voiculescu

Iubitul

E iarăşi noapte cu ispita veche,
Da haosul din nou în muguri cruzi,

Luceafărul îşi caută pereche
Şi carnea spaţiilor tremură... M-auzi

Iubita mea, grădina lumii-ntregi?
Plâng, surghiunit din veşnicul mister,
Sânt şarpele, vin vraja să-mi dezlegi,
Mi-e dor de fructul sânilor din cer,

De caldul pântec - soare-n înălţimi-
Zămislitor a tot ce este trai,
De coapsele stând, mândri heruvimi,
Străjuitori la dalbe porţi de rai.

Stă între noi genuna ispăşirii?
Şi morţii frumuseţea vrei să-ţi vinzi?
Apleacă-te pe marginea iubirii :
Şi se prefac abisele-n oglinzi.

Iubita

Iubite, fluviu fără începuturi,
De-a cărui apă lutul mi-a tânjit,
Mi-e sete, intră-n sacrele ţinuturi;
Mor îngerii şi porţile-au slăbit.

Încolăceşte-mă, tărîmul ars să-mi fiarbă!
Inundă-mi floarea care s-a uscat,
Şi-acoperind cu mâl pustia-mi iarbă,
Mă rodniceşti cu-nalt păcat!

(Ianurarie 30, 1938)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.