Daedal - Vasile Voiculescu

Am construit, cu ce ardoare, sub pământeană rătăcire
Se-mbuca geniul cu moartea în limpezimea unui gînd
Ce clar e planul şi ce sumbră capcana, crâncenă rotire,
Să te-nvârtești fără scăpare, ocol tot ţie însuţi dând.
Las bestiile de aramă...Azi iar vicleanul duh îmi vând,
Dar unei alte mai înalte cercări de pură-nfăptuire:
Să iscodesc pe nicovală o harpia mă zbat, flămând
Să urc în cerul sterp viaţă cu greul gând de nălucire.
Îşi leagănă în poală zeii şi-i huluie cumplită mare,
Trec valuri dulci pe-amare linişti şi coapsa insulei se-ndoaie.

Aci o navă sparge zarea şi-aci deodată nu mai e.
Pornesc spre-un zbor senin şi, iată, s-abate marea remuşcare.
Aud, în inima-mi închisă, mugind ca-n tainică odaie
Sub Taurul închipuirii, zănatecă Pasiphae.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.