Colind - Vasile Voiculescu

În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu boltă de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucură
Duhul Sfânt Se alătură
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.

Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paşte!
Suflete, scoli şi cunoaşte
Luminos Prunc că Se naşte
În peştera inimii, în palatul Treimii.
Dară Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maică Sfânta-n braţe-L ţine,
Duhul Sfânt cu drag L-alină,
Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul meu îmi spune
Ci-ncleștat de grea minune
Stau în mută rugăciune
Să mai mişc nu se cuvine,
Căci cu harul care vine,
Raiul tot se află-n mine.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.