Când a fost să moară Neculuț - Vasile Voiculescu

Când a fost să moară Neculuț ciobanul
Tocmai o pornisem la atac, pe vale.
Cerul parcă-n ţăndări îşi surpă tavanul
şi-l lasă să cadă peste noi în cale.

Urletul de tunuri nu avea astâmpuri...
Pretutindeni numai pâlnii, gropi şi jgheaburi...
Vălătuci de flăcări alergau pe câmpuri
Şi veneau ca norii otrăviţii aburi.

Totuşi împânzisem poalele colinei
şi urcam cu toţii coasta într-o fugă,
Când ne poticnirăm chiar la pragul clinei
încâlciţi în sârme ca-ntr-o hălăciugă.

Neculuț şi alţii, cei mai fără frică,
Au căzut acolo doborâţi de-o schijă,
Eu, văzând cum geme, şovăie şi pică
M-am trântit alături lângă el cu grijă.

întrebând ce-l doare, nu mi-a spus de rană,
Mi-a vorbit de-acasă, pomenind copiii...
De sub țâța stângă însă ca pe-o vrană
Gâlgâia la sânge pe arzimea gliii.

Dând s-apuce-n mâna ce-o-ntâlni în cale
încleştase-n iarbă palmele-i voinice
şi-ncordându-şi trupul îndoit din șale
Se căznea zadarnic să se mai ridice.

S-a zbătut o vreme, că era că fierul
Numai vână-ntr-insul, falnic cum e pinul,
Dar văzând că grabnic o să-i treacă lerul
S-a lăsat pe spate contenindu-şi chinul.

...Mă simţeam departe, ca-ntr-o aiureală...
Nu ştiam, în mine sau afară oare
Ăuia un clopot groazinc a dogeală...
şi-am sărit deodată iarăşi în picioare.

înnoptase ziua în amiază mare...
Silnică, lumina se cernea prin sită...
Se-nvârtea cu mine lumea tot mai tare,
Turburând vederea-mi împăienjenită.

Neculuț acuma caută cu gură,
îi ardea, sărmanul, sufletul de sete:
Azvârlisem însă ploscile de-a dura
Când veneam în goană cete după cete.

L-am lăsat acolo, că-i era totuna....
Se-mplinise doară scrisa lui pe lume.
închisese ochii dar şoptea într-una
şi, strigând nevasta, o chema pe nume.

şi-a rămas acolo, sub o curmătură,
Povârnit pe-o parte, cam aşa-ntr-o rână,
Stând să ducă parcă fluierul la gură,
Cum şedea în munte, vara, sus la stână.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.