Bătea la poarta cerului - Vasile Voiculescu

Bătea la poarta cerului o rază,
Bătea sfios şi-ncet ca o străină
Târziu, un înger a deschis să vază
Şi-a stat, uimit de palida lumină.

Era o biata rază scăpărată
Dintr-un adânc de minte omenească,
Ce străbătuse calea-nfricoșată
De la pământ la graniţa cerească

Părea atât de tristă şi umilă,
Dar totuşi credincioasă şi curată,
Că îngerul a tresărit de milă
Şi-a prins-o blând de mâna tremurată.

Apoi, grăbit a luat-o-n cer la dânsul
Şi-a dus-o-n sfânta îngerilor horă;
I-a podidit pe toţi, privind-o, plânsul
Şi-au strâns-o-n braţe toţi ca pe o soră!

Ea le-a zâmbit, stergându-le plânsoarea
Şi s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfătișeze bunului Părinte
Ca să primească binecuvântarea;

"Stăpâne veşnic, dătător de viaţă,
Din ce-ntunerec mă-nălţai la Tine.
Din ce prăpăstii crâncene de gheaţă,
Din ce vârtej de patimi şi ruine!

Cât am luptat cu oarbă rătăcire,
Cu nebunia surdă şi păcatul
Dar n-am putut să samăn o sclipire
În largul nopţii stăpânind de-a latul.

Şi-n van am ars un creier, neîndurată,
Ca pe-o feştilă, fără de cruţare,
Învinsă, goală, stinsă, spulberată
Doar în surghiun găsesc acum scăpare.

Să pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea cătuşă ce mă strânge
Am străbătut prin veacuri de dezastre
Ș-apoi trecui oceane-ntregi de sânge!"

Cum sta smerită în faţa strălucirii,
Silită ochii sarbezi să şi-i plece
Sărmana rază - far al omenirii,
Părea o umbră lâncedă şi rece.

"Tu vii aicea singură şi-nvinsă?
Grăi cel veşnic nevăzutul Tată
Tu fugi de teama de a nu fii stinsă?
Dar când s-a stins lumin-adevărată?!

De te-am trimis în lumile-nvrăjbite
Nu te-am chemat cu pumnii strânşi şi goi:
Ca pe-un mănunchi de raze împletite
Eu te-aşteptam s-aduci pe toţi la noi!

Dintr-un biet sâmbur năbușit în faşă,
Din scăpărarea unei minţi senine
Să fii crescut o mare uriaşă,
Să porţi pământul însuşi pân la Mine!

Plângând stingheră şi tremurătoare,
C-ai fost înfrântă vii să-mi dai de ştire?
Nu te primesc săracă şi datoare!
Cui ai lăsat bogată moştenire?!"

Mergând apoi spre raza-mbărbătată
I-a sărutat obrajii amândoi:
"Copila mea, fii binecuvântată,
Ia-ţi deci puteri şi-ntoarce-te-napoi!

Şi chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tină
Să-l părăsească oștile cereşti,
Tu să rămâi, că tu eşti doar lumină
Şi nu trăieşti decât când străluceşti!"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

O să răspund la Discuții - nu vreau ca răspunsul meu să atârne deasupra unui com ce se poate șterge în secunda doi! Am fost Stan Pățitul de prea multe ori!........
Gerra Orivera
joi, 24 martie 2016



Gerruta,draga..dupa cum stii..santem unici..fiecare vede diferit..nu poti cere nimanui sa aprecieze ca si tine..sa vorbeasca sau sa gandeasca asa ca si tine..sau altcineva ca mine...respect si apreciez faptul ca te straduiesti sa aduci frumosul pe site,Gerruta draga...dar sincer..pentru mine,singura bogatie e Scriptura..fie ca iti place,fie,nu...asta e! Iar poezia-cum este asta- mi-a placut foarte mult..sincer,imi plac poeziile ce vorbesc inimii mele...de ratacesc prin smarcuri...are cine sa ma scoata....eu una mi-am exprimat multumirea si aprecierea cu privire la aceasta poezie...dar-sa nu te superi- vad ca astepti doar un moment prielnic mereu ca sa scrii ceva care crezi tu ca mi-ar rani sufletul...dar nu,Gerruta,draga...nu ma voi mai lasa intristata de cuvintele nimanui scrise aici,mai cu seama ale "oamenilor de bine".....voi stii cine merita pretuirea mea...oricum..eu ii iubesc pe toti!
si Dumnezeu sa te binecuvinteze!
cu drag,Gerruta,draga...
danab
miercuri, 23 martie 2016



Dănuța, ”raza” nu putem fi, SUNTEM, numai că nu conștientizăm, ne risipim, rătăcim prin smârcuri, nu ne asumăm ceea ce suntem și menirea noastră!.......dar există un timp al TREZIRII pentru fiecare!
Mă bucur că ai citit această poemă fabuloasă a lui Voiculescu - studiaz-o în amănunt! Iar și iar! O să te-mbogățească!
Gerra Orivera
miercuri, 23 martie 2016



Adina - ar fi multe de discutat pe seama acestui ”limbaj simplu” , însăși scrisul fără figuri de stil care obține magia este cea mai mare figură de stil - priceperea cea mai înaltă!!!!! Ca și la modă - simplitatea este rafinamentul cel mai sofisticat și necesită șlefuirea cea mai dură și îndelungată.... Nu te lăsa păcălită de această ”simplitate”, au ars ruguri interioare peste ruguri ca ochiul interior să poată prinde acele ”imagini” fabuloase, și studiu mult asupra cuvântului să-i dai înțelesuri inedite! Este precum diamantul - cel mai transparent are caratele cele mai multe, dar câte erupții interioare a suferit mama pământ, câte dureri și dizlocări interioare ca să ia naștere această minune! Și șlefuirea iar și iar ca să poată străluci fantastic la mâna unei doamne!........ Deci...iubita, privește dincolo de val, oceanul! E covârșitor - însă numai ”simplu” nu e în absolut nici una din ”fațetele” sub care l-ai putea judeca! Îmbracă toate straiele- dar sub straie e un oțel călit în toate focurile pământului și cerurilor deopotrivă!........
Cu drag
Gerra Orivera
miercuri, 23 martie 2016



minunata poezie..."raza"..putem fi oricare din noi..
multumesc de postare!


danab
miercuri, 23 martie 2016



Superb poem ! Minunat vers, mare poet ! Cat de frumos imbina cuvintele si le pune in valoare ! Asta este talent!
Dupa parerea mea , poezia se imparte in doua , din punct de vedere a constructiei metaforice ...poezie ce straluceste prin metafore , abunda in figuri de stil ...si poezia care in limbaj simplu creeaza imagini , sensuri atat de puternice incat nu mai are nevoie de a survola prin spatiul cosmetizat . Asa este aceasta poezie! Are la inceput cateva figuri de stil ,dar pe parcurs pune accent pe mesaj . Minunata !!!
Iti multumesc ,draga mea , pentru poeziile pe care le aduci cu atata devotament la biblioteca site-ului . Am astfel ocazia sa citesc aceste opere, multe din poeziile postate de tine neregasindu-se pe internet.
Multumesc !
Adina Speranta
miercuri, 23 martie 2016