Un țărm cu albatroși

Autor:Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

joi, 15 februarie 2018

- Am adunat secunde în clepsidră
Cât să mi-ajungă până te revăd,
Că fără tine noaptea e anhidră
Și-n inimă plâng valuri, un prăpăd

E-n fiecare zi când ești departe
Și nu găsesc la ușă niciun semn,
Pe strada mea doar felinare sparte,
Mă simt confuz, dar vreau să-ți jur solemn

Că vom găsi o insulă pustie,
Un țărm pe care zboară albatroși,
Să-ți dăruiesc metafore, o mie,
Când mă dezbraci cu ochii tăi frumoși.

- Am învăţat să-nşir secunde albe
Pe firul de mătase-al unui gând,
Şi de-o să vii, îţi pun pe umeri salbe
De aşteptări... Ţărmul acesta blând

Nu-i răvăşit vreodată de furtună,
Pare de Cronos binecuvântat,
Chiar de lipseşti, tot suntem împreună,
Iar timpul stă pe loc, e ancorat

De farul ‘nalt care atinge cerul
În nopţile când luna absentează
Şi poate el a fost bijutierul
Care-a unit destinele-ntr-o frază.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Din volumul Din paradisul aproape pierdut -
Editura PIM Iași - 2015


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.