Un bătrân

Autor:Emilia Amariei


Adăugat de: Emilia Amariei

miercuri, 21 decembrie 2016

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ține strâns de țolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viață,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrențe-n față,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfășurate doar în cârpe din ștergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate și-n genunchii îndoiți, străbate locul,
El cu ochii minții vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghița sub pași trosnește, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se așterne.
Înghețat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine și s-a terminat uleiul,

Dar visează la căldură, trupul rece să-i alinte,
Undeva, prin pod uitată, o găsi el niște linte.
Și mălai de-o mămăligă de-o mai fi, încă nu știe.
Visând cum aprinde focul, îl cuprinde-o bucurie

Și mai cu nădejde calcă, ușor pasul îl grăbește,
Dar prin viforul năpraznic o lumină îl orbește,
Iar doi domni, în uniforme, cer ceva ce nu-nțelege,
Cer anume documente și-i vorbesc despre o lege,

Spun să lase legătura de pe umeri, jos, îndată!
Și un anumit articol dintr-o carte îi arată.
El nedumerit ascultă și privește cu mirare,
Pune crengile-n zăpadă, nu pricepe legea care

Poate pune stăpânire peste focul din bordeie,
Ca și cum s-ar putea pune lacăte, pe o scânteie!
Apoi lasă-n drum tot visul cel frumos, cu crengi uscate
Și se pierde-ncet, de parcă veșnicia o străbate.

Se rostogolesc, amare, două lacrimi, pe sub barbă
Și pe Dumnezeu îl roagă să îl ducă lângă babă,
De-o fi cald sau o fi rece, cum o fi, nici el nu știe,
Doar oftează și se duce prin zăpada argintie...


vezi mai multe poezii de: Emilia Amariei


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Găsesc elemente specifice poeziei, dar trebuie să mai șlefuiești versul. Interesantă postare, dar recomand: citește, citește, citește și vei deveni bun de tot. Considerație.
CRITICUL BLIND
vineri, 23 decembrie 2016