Pădurea copiilor - Tudor Arghezi

 


"Fiindcă ai fost cuminte, mă țiu de cuvânt și-ți povestesc cum era pădurea în care mă jucam eu toată ziua de vară, când eram mic.

Tu știi ce este o pădure. Mergi între copaci, în sus și în jos, înainte și înapoi, la stânga și la dreapta și pretutindeni numai între copaci, și copacii sunt înfipți în pământ, de rădăcini. Tot așa era și pădurea mea, cu deosebire că, în loc să fie lipiți de pământ, copacii umblau de colo până colo, neținuți de nimic. Câteodată când treceam prin pădure era acolo toată, și până să mă întorc nu mai era deloc, și a doua zi venea îndărăt.

Nu știu cum s-a întâmplat că pădurea asta fără păreche a fost zămislită mișcătoare. Poate că din pricina mulților copii câți erau în statele care încingeau codrul de jur- împrejur, copacii au luat ceva din zburdălnicia lor și au rămas nebunatici și copilăroși. Câteodată ne suiam câte zece, cincisprezece, într-un pom și el o lua la drum cu noi, ca un car cu boi, ne plimba prin toată pădurea și se întorcea cu noi în cârcă în locul unde ne suisem. Apoi, își înmuia crengile, lăsându-le cu noi în jos, noi ne ploconeam la el, el da din vârf a "mulțumim dumitale". Pomii erau și niște tâlhari: intrau în livezile oamenilor și prădau merii pârguiți și perele coapte. Când ai să vezi vreun brad cu poamele în el să știi că ai de-a face cu un hoț. Copacul se scutură nițel, când se adunau copiii și toate poamele furate le erau dăruite lor.

Era o babă cu părul roșu în partea locului, care făcea farmece și vrăji cu pădurea copiilor, puind arborii să umble la rând, ca plopii, unul înapoia celuilalt, pe marginile drumurilor, de o parte și de alta, și dacă voia să gonească un om, înfricoșat, din casa lui, ca să i-o ia alții, baba trimetea patru, cinci molifti bătrâni de se așezau în poartă, plini de bufnițe și cucuvai și câte unul plecat din pădure cu luna cu tot, luna aflându-se tocmai în păienjenișurile lui, când pornea copacul. Spune tu, nu te-ar apuca frica și n-ai fugi dacă, deșteptându-te într-o bună dimineață, ai da, în bătătură, de patru clopotnițe sau biserici, ieșite în timpul nopții din pământ?

Cât privește moliftii,eli au și o voce ciudată, ca răsună cum ar șuiera un clopot în desimea lor și uneori parcă ar purta in ei un ceasornic mare, care bate orele si toaca lor masurata. Sub camilavca neagra, atarnata brazilor din crestete pe brațe, se aud șoapte călugărești, pădurile din creștetul munților vorbind adeseori cu Domnul, în limba de rugăciuni a vântului, care-i graiul către vecie al lucrurilor tainice de pe pământ.

Pădurea mea era și locuită de o mulțime de făpturi cu coarne sau numai cu copite, cu labe, degete și unghii; făpturi, unele mari, însă blajine, lăsându-se să fie apucate și prinse; zimbri cu fruntea lată, cerbi cu ramuri în cap, țapi cu zulufi de os, și mistreți, purtători de rituri ai ștampilei umede Dumnezeiești, însemnată cu două litere, Alfa și Omega, în mjlocul unui rostogol. Noi alergam câte o jumătate de ceas dupa un bivol sălbatic, îl prindeam în brațe și el se dezumfla încet, dându-și sufletul întreg de bucurie.

Vrie să-ți spui adevarăt? Animalele erau de cauciuc subțire și padurea era de gutapercă - și primarul nostru le umfla în toată sâmbata seara cu pompa de bicicletă, ca să avem cu ce ne juca duminica dimineața."

"Fiindcă ai fost cuminte, mă țiu de cuvânt și-ți povestesc cum era pădurea în care mă jucam eu toată ziua de vară, când eram mic.Tu știi ce este o pădure. Mergi între copaci, în sus și în jos, înainte și înapoi, la stânga și la dreapta și pretutindeni numai între copaci, și copacii sunt înfipți în pământ, de rădăcini. Tot așa era și pădurea mea, cu deosebire că, în loc să fie lipiți de pământ, copacii umblau de colo până colo, neținuți de nimic. Câteodată când treceam prin pădure era acolo toată, și până să mă întorc nu mai era deloc, și a doua zi venea îndărăt.Nu știu cum s-a întâmplat că pădurea asta fără păreche a fost zămislită mișcătoare. Poate că din pricina mulților copii câți erau în statele care încingeau codrul de jur- împrejur, copacii au luat ceva din zburdălnicia lor și au rămas nebunatici și copilăroși. Câteodată ne suiam câte zece, cincisprezece, într-un pom și el o lua la drum cu noi, ca un car cu boi, ne plimba prin toată pădurea și se întorcea cu noi în cârcă în locul unde ne suisem. Apoi, își înmuia crengile, lăsându-le cu noi în jos, noi ne ploconeam la el, el da din vârf a "mulțumim dumitale". Pomii erau și niște tâlhari: intrau în livezile oamenilor și prădau merii pârguiți și perele coapte. Când ai să vezi vreun brad cu poamele în el să știi că ai de-a face cu un hoț. Copacul se scutură nițel, când se adunau copiii și toate poamele furate le erau dăruite lor.Era o babă cu părul roșu în partea locului, care făcea farmece și vrăji cu pădurea copiilor, puind arborii să umble la rând, ca plopii, unul înapoia celuilalt, pe marginile drumurilor, de o parte și de alta, și dacă voia să gonească un om, înfricoșat, din casa lui, ca să i-o ia alții, baba trimetea patru, cinci molifti bătrâni de se așezau în poartă, plini de bufnițe și cucuvai și câte unul plecat din pădure cu luna cu tot, luna aflându-se tocmai în păienjenișurile lui, când pornea copacul. Spune tu, nu te-ar apuca frica și n-ai fugi dacă, deșteptându-te într-o bună dimineață, ai da, în bătătură, de patru clopotnițe sau biserici, ieșite în timpul nopții din pământ?Cât privește moliftii,eli au și o voce ciudată, ca răsună cum ar șuiera un clopot în desimea lor și uneori parcă ar purta in ei un ceasornic mare, care bate orele si toaca lor masurata. Sub camilavca neagra, atarnata brazilor din crestete pe brațe, se aud șoapte călugărești, pădurile din creștetul munților vorbind adeseori cu Domnul, în limba de rugăciuni a vântului, care-i graiul către vecie al lucrurilor tainice de pe pământ.Pădurea mea era și locuită de o mulțime de făpturi cu coarne sau numai cu copite, cu labe, degete și unghii; făpturi, unele mari, însă blajine, lăsându-se să fie apucate și prinse; zimbri cu fruntea lată, cerbi cu ramuri în cap, țapi cu zulufi de os, și mistreți, purtători de rituri ai ștampilei umede Dumnezeiești, însemnată cu două litere, Alfa și Omega, în mjlocul unui rostogol. Noi alergam câte o jumătate de ceas dupa un bivol sălbatic, îl prindeam în brațe și el se dezumfla încet, dându-și sufletul întreg de bucurie.Vrie să-ți spui adevarăt? Animalele erau de cauciuc subțire și padurea era de gutapercă - și primarul nostru le umfla în toată sâmbata seara cu pompa de bicicletă, ca să avem cu ce ne juca duminica dimineața."


 


©Tudor Arghezi


 


vezi mai multe texte de: Tudor Arghezi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Minunată !
Popa Ancuta
duminică, 28 mai 2017