Mireasa - Tudor Arghezi

Ochii tăi s-au pus pe slove și cuvinte
Ca niște albine albastre, însetate de mirodeniile sfinte,
Și sugând mierea cărții s-au îmbătat cu ea.
Halucinata științei, vino în grădina mea,
Unde busuiocul a crescut ca brazii, și măceșii
Zgârie sâmburii sânului prin inul cămeșii.

Pământul umblă după tine să te soarbă
Cu vârfuri boante de iarbă oarbă.
Din sângele tău băut și din sudoare
Pot să iasă alte poame și feluri noi de floare.

Vino. Dinainte îți voi desface pelinul și romanița
Pe care le coace arșița.
Cu brațele și pieptul voi despica poiana
Și buruiana.

Voi ridica vițele fragede cu ghimpi de mărăcine
Ca niște omizi lungi, lipite de tine,
Te voi strecura ca dintr-o plasă,
Dând foile și umbra de o parte,
Cum ai făcut și tu în carte,
Mireasă !

După ce te voi fi trecut și apărat
De fiarele mici, de gâzele de un carat,
De șarpe, de lanțuri și de metale
Vegetale,
O să mă lași să-ți pui inele de mâini, brățări de picioare.
Și alte veșminte, dogoritoare.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.