Canină - Tudor Arghezi

CANINĂ

Cîinilor din Otopeni


De-aseară latră, latră, latră,
E miezul nopții, multe stele
Au ostenit în cer și ele
Și s-au întors în cuib, la vatră.
Nenumărat mi-a fost drumețul
Care-a pierdut, nenumărate,
Pornirile-mi înverșunate
Să sfarm cu cîinele cotețul.

El însă nu s-a ostenit.
E noapte neagră ca-ntr-o turlă.
Ceasu-i de urlet potrivit.
Și cîinele-a urlat și urlă.

El o să latre pînă-n zori ...
Adio gînduri și luare-aminte !
Cățeii-au dreptul și-s datori
Să latre și de-aci-nainte.

Era un cățeluș cuminte ...

Tudor Arghezi - VERSURI - 1980

Adăugat de: spanualexandrina

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.