Tu iarăşi vii... - Traian Dorz

Tu iaraşi vii, Isus iubit,
În peştera săracă,
Căci bunătatea Ta spre noi
Cei mici şi slabi se-apleacă.

În jurul ieslei Tale-acum
Ne adunăm grămadă
Şi Te rugăm: ne fă curaţi
Ca alba Ta zăpadă.

Deschide-a vieţii noastre porţi
Să Te primim pe Tine
Şi-nseninează al nostru gând
Ca slăvile senine

Să stăpâneşti în noi deplin,
Aducător de pace.
Şi buni, aşa cum Tu eşti bun,
Să poţi a ne preface.

Să nu mai fie pe pământ
Nici ură, nici războaie!
Copil iubit ce vii la noi
În peşteră şi paie…

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Traian Dorz








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.