Mama - Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, leganându-ma alene,
alinându-mi cu-al tau cântec lacrima ivita-n gene.

Si mi-ai plâns înfiorata cântecele duiosiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptura,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescura.

În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai facut sa simt puterea si odihna rugaciunii.

De durerea altor inimi te-am vazut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora si eu în mine.

Pentru adevar întruna te-am vazut fara de teama
si de-atunci stiu c-adevarul e curaj si lupta, mama.

…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea larga si pustie.

Ai varsat atunci, amare, mii de lacrimi în naframa
si cu inima zdrobita m-ai pierdut în zare, mama.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei vazura,
multe soapte ma chemara, multe vânturi ma batura,

dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi ramâi mereu fiinta cea mai mult iubita-n lume.

…Astazi tot strain si singur, si departe sunt de casa,
dar sunt fericit, maicuta, c-azi si tu esti credincioasa.

Si ca stiu c-odata-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreuna, printre cei iubiti, cu tine.

Dumnezeu sa-ti daruiasca, scumpa mama, mângâiere,
mâna Lui sa-ti stearga ochii de-orice lacrimi de durere.

Sa-ti vad chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericita mama, Doamne, mama mea sa fie.


vezi mai multe poezii de: Traian Dorz








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.