Poezii despre Toamna:

Sub picătura toamnei

Aproape am ajuns
să mângâi merii,

Prin frunze căzute
Paşii mi-i port
Tot parcul foşneşte
-Priveghi la un mort-

Şi dacă...?

În urma toamnei, foşnet lung,
mirosuri grele de tanin,

Pe cer înfrigurate, in toamna târzie,
Stelele dârdâie in licăriri de globuri,
Iar vântul se-noadă-n frânturi de simfonie
Și liliecii-ciorchine fac de planton in scorburi

Noapte… ploaie… svon de toamnă…
ulița se face-n două…
vântul aspru rupe frunză
de prin plopii ce mă plouă

Adio, pică frunza...și rândunelele au plecat...
Dar Toamna, ca o doamnă, doar una a lăsat
Singură pe-un ram in amurg de seară,
Ca soarta - un bătrân, pe banca de la țară...

Toamnă târzie

Cad frunze prin ceaţă,
uscate complet,

Și cade-n fiecare zi câte o lacrimă de ceară
Din crengi maro și pământii, ce se răcesc și-ncep să doară…
Se scurge ceara înghețată către pământul împietrit,
Acoperit cu mare grijă de un covor îngălbenit.

Codrul vorbește despre tine,
când vântul suflă rece,
iar vremea se răzbună,
trăind printre frunze adunate,

Pe alei

Atâta timp, atâta toamnă,
un zbor de frunze ofilite,