Tehnolatria- sau despre nașterea și amurgul unor zei - Alexandru Cristian

De la apariţia sa omul a trăit în coordonate spaţio-temporale delimitate conceptual şi nelimitate în plan fizic şi metafizic. Raportarea omului la spaţiu şi timp a fost de multe ori magică, esoterică greu de înţeles pentru raţiunea sa rudimentară la începutul civilizaţiei. Zeii au apărut în urma unor procese la nivel psihic, un fel de cauză a tuturor fenomenelor. Un exemplu este că şi în prezent avem triburi care nu au intrat încă în istorie şi trăiesc în lumea lor de basm şi magie.Figurinele antropormorfe şi picturile rupestre sunt primele reprezentări ale celestului pe pământ. Ploaia are un efect de multe ori benefic de aceea omul a catalogat-o drept o zeitate sau produsul unui zeu. La fel fenomenele climatice care pun în pericol viaţa şi activitatea omului au avut parte de deificare.În Grecia Veche zeii au avut o particularitate pe care aproape în nici o mitologie nu o găsim şi anume latura umană. Zeii erau asemănători cu oamenii sufereau ca ei, aveau pasiuni şi vise dar aveau nemurirea şi diferite puteri. Un element interesant care lega lumea Olimpului de oameni era soarta sau pronia. O traducere exactă a cuvântului este precugetare sau providenţă. Pronia este instrumentul în care Logos-ul se manifestă este aspectul metafizic al existenţei cosmosului dar are şi o aplicabilitate fizică, prin intervenţia în curgerea clepsidrei eterne a Universului.
Zeităţile la egipteni de exemplu chiar dacă aveau anumite trăsături cu omul erau ceva sacru de neatins, erau într-un spaţiu şi timp desprins de lumea actuală, faraonul era fiul lui Ra, pe când în Grecia filosoful avea episteme sau sophia cu ajutorul zeilor, era un dar sau un blestem. Darul pe care zeii l-au făcut oamenilor este raţiunea dar şi înţelegerea ciclului viaţă-moarte. Civilizaţia umană a fost condusă de ceva ascuns, obscur de un destin ale cărui legi sunt eterne şi imuabile unde diada bine-rău este principiul fundamental de raportare al vieţii.
Ce înseamnă mai exact idoli? Sunt multe definiţii dar şi multe incorectitudini. Este adevărat că fiecare religie are idolii săi, o caracteristică politeistă. Cuvântul apare cu o încărcătură puternică şi cu un caracter pur negativ, aş putea spune eretic în Biblie. Idolii sunt soldaţii Infernului. Biblia ne spune că un chip cioplit este un idol, o înfăţişare făcută după mintea ta. Este de fapt obiectul unei adorări exagerate o supunere voită faţă de un lucru sau o fiinţă. Drumul pe care un idol merge este urmat de cohorte de frenetici dar şi de fanatici. În opinia mea un idol este un obiect fizic sau o reprezentare imaterială având în componenţa sa ideea de supunere, de pierdere a suveranităţii personale. Pe mine idolul mă conduce, îmi stăpâneşte mintea, inima şi gândurile. În cazul persoanelor o persoană nu poate fi un idol dintr-o singură caracteristică şi anume efemeritatea ideii. Omul care este adulat este reprezentat mental ca o idee conducătoare, toată ideogenia aceasta suferă din cauza caracterului trecător.O fiinţă umană devine idol pentru o persoană care îl iubeşte, dacă îl răneşte sau îi înşeală aşteptările toată această idee conducătoate piere şi idolul redevine un om oarecare. În cadrul unor lucruri acest lucru se poate întâmpla, dar mai rar, o amuletă o putem purta, dar dacă nu aduce o reuşită ne gândim că orice rău are un scop bun, orice întâmplare nefastă are o componentă pozitivă. Idolul este mai mult o dorinţă a omului de a avea un ajutor în drumul presărat cu grji al vieţii.
Apariţia monoteismului a adus la unificarea tuturor zeilor într-o Fiinţă Unică Supremă care este creatoare Universului şi conducătoare de jure dar şi de facto a istoriei.De ce idolii sunt răi? Un idol este o reprezentare sumară, rudimentară a năzuinţei unei vieţi umane trăită în lipsa unei substanţe metafizice. Este uşor de demonstrat un lucru, şi anume nici un idol nu are putere de moarte şi de viaţă asupra omului. De idoli omul poată scăpa şi îi poate înlocui foarte uşor, dar de un zeu sau un Dumnezeu?
Un zeu este un conducător peste o anumită componentă a lumii iar un zeu unic este un conducător, un suzeran peste toate aspectele destinului Universului. De ce a dispărut politeismul? Am găsit două explicaţii una intrinsecă şi anume neînţelegerea şi netrasarea unor principii între marii zei, dar şi puterea unor conducători în a distruge structura religioasă unei civilizaţii (Exemplul clasic este cel al faraonlui Akhenton) şi una extrinsecă apariţia monoteismului şi naşterea lui Iisus. Monoteismul este faza ultimă în opinia multor cercetători şi gânditori în scara evoluţiei gândirii religioase.Zeul moare pentru că este prea mic pentru a conduce o lume atât de complexă, ea are nevoie de un adevărat Conducător care poate impune legile sale, iar codex-ul de legi este reprezentat de cărţile sacre ale religiilor monoteiste Biblia,Coranul, Vedele, Rig veda. Moartea religiei pluraliste este de fapt moartea dependenţei totale a activităţilor umane de zei, e drept şi în monoteism este prezent acest lucru dar la o valoare şi de o intensitatea mai mică.
Religia a avut şi ea fazele de apogeu, apogeul politeismului a fost reprezentat de perioada imperiilor antice, cel al monoteismului de perioada cruciadelor şi de lupta împotriva invaziilor turceşti în Europa dar şi de expansiunea lumii arabe.Lumea a trecut de la o gândire închistată dogmatică la o relaxare şi o reinterpretarea a acesteia, de fapt a fost un proces care s-a întors în timp şi anume perioada filosofiei greceşti. Renaşterea a fost flacăra care a început să distrugă supremaţia Bisericii şi a Divinităţii. Dar cu ce scop? Omul nu a devenit brusc mai rău, natura sa nu s-a modificat radical, dar apariţia unor creaţii care i-au uşurat modul de viaţă a produs o relaxare şi o indiferenţă faţă de religie. Alinarea numai este acum numai în religie, sunt prezente alte forme cum ar fi cunoaşterea, raţiunea, dar şi senzualismul sau libertinajul. Depărtarea de religie a avut două faţete bine conturate şi anume o conştiinţă mai puternică, mai solidă şi o moralitatea lejeră, relaxată, laxă. Lejeră în sensul slăbirii dogmei şi prejudecăţilor, relaxată în sensul viziunilor asupra societăţii iar laxă în sens strict moral, obiceiuri mai noi şi inovative în unele părţi, deşi multe sunt vechi din timpul primelor civilizaţii.
Închinarea sau adorarea idolilor se numeşte idolatrie. Idolatria atacă clar libertatea umană.Conceptul de libertate s-a schimbat şi a evoluat.În diferite perioade ale istoriei libertatea se confunda cu dreptul de a trăi, gândi liber şi vorbi fără nici un obstacol.
Acum noii idoli îngrădesc libertatea. Noii idoli sunt produsele pieţei dar şi tehnologia în plin avânt.Voi face acum o paralelă între mitologia greacă şi noii idoli. Această comparaţie ne va ajuta la semnalarea pericolului apariţiei de noi idoli. Civilizaţia scapă cu greu de un idol dar şi-l crează atât de uşor.
Orice religie monoteistă are un tată al zeilor, o mamă, mai mulţi copii, un zeu suprem dar şi noi zei veniţi pe parcurs la masa nectarului.În zilele noastre tatăl acestor idoli, noul Chronos, se numeşte tehnologia.Aceasta a dat naştere din coapsa sa noilor idoli.A început cu radioul, a urmat televizorul, apoi internetul, telefonul mobil este noul mesager al omului dar şi mijlocul de unire a oamenilor, el exprimă clar emoţiile şi afectele umane, într-o manieră indirectă.Ceilalţi noi demiurgi sau idoli sunt noile cuceriri tehnologice.De ce tehnologia am numit-o eu Chronos? Pentru că este strâns conectată cu timpul iar cuceririle ei sunt legate de scurgerea nisipului anilor în clepsidra universală. De la secundă la minut, de la oră la zi, de la zi la lună, de la lună la an, de la an la secol, de la secol la mileniu ea a cucerit uşor noi bastioane puternic înrădăcinate în sufletulul omului. Ca să putem scăpa de tehnologie ar trebui să distrugem din nou lumea şi o să recreăm cu o singură condiţie, fără tehnologie, adică fără Chronos adică o lume imuabilă, eterizată şi perenă .Am ales Chronos pentru ca Uranus este tatăl emasculat, devirilizat al tehnologiei şi anume progresul.Progresul a scăpat tehnologia din control şi a este învins în faţa lui, mai exact spus este fără nici o putere.Chronos a dat naştere mai multor fii, printre care unul care l-a ucis şi s-a instaurat zeu suprem, Zeus. Ca idol modern divinitatea noului Panteon tehnologic, stăpânul absolut al sufletelor şi minţilor oamenilor este Internetul.
Acest Zeus modern, Jupiter Capitolinul, este atât de puternic încât practic a anulat o calitate clară a umanităţii originalitatea. Omul nu mai poate fi original pentru că foarte multe gânduri sunt stăpânite de această imensă Informaţie care ordonă şi comandă fără remuşcări.Zeu al informaţiei şi titan furios al sentimentelor umane, zdrobeşte fără milă toate sentimentele de dragoste, milă, compasiune. De ce este zeu?Pentru că totul vine de la el, orice fărâmă de informaţie este în subordinea sa, orice carte se află în baza sa de date, orice melodie oricât de veche o stăpâneşte. Autoritatea sa este atât de puternică încât omul nu mai face diferenţa între el şi carte. Cunoaşterea de pe internet a devenit o mândrie iar cei care mai lecturează sunt priviţi neîncrezător uneori chiar suspicios, cum nu te închini zeului? De ce titan? Pentru că este mare, un adevărat Gulliver care fără milă sfarmă tot.Sentimentul de iubire este batjocorit prin iubirea falsă şi cu tentă erotică promovată de el, omul ajunge să creadă că aceea este adevărata iubire.Mila este batjocorită prin scenele violente care sunt prezentate mereu, iar compasiunea este distrusă prin modelul superficial şi meschin al omului care reuşeste în viaţă.Cu ajutorul lui omul se crede supraom, deşi este o biată fiinţă nevolnică care nu mai poate gândi singură nici măcar în momentele sale intime sau de solitudine. Fulgerele sale sunt site-urile care luminează sau orbesc mintea omului. Nu toate fulgerele sale sunt răufăcătoare unele au şi puterea de a învăţa dar cele mai multe sunt dăunătoare şi găunoase. Internetul este modelatorul minţii umane este incoştientul electronic al omului modern.
Un alt zeu modern extrem de puternic este Marte. Noul Ares are şi puterea de mesager dar şi de împăciutor, pacea şi războiul se găsesc în componenţa sa, telefonul mobil. Pacea este reprezentată de convorbirile frumoase, plăcute, drăgăstoase, calde dintre semenii noştrii. Războiul este o convorbire belicoasă, cu multe jigniri, ameninţări cu recurgere la violenţă, uneori chiar violenţă precedând un astfel de moment.Războiul şi pacea sunt în structura acestui zeu, eu l-am denumit Marte pentru că din păcate în cele mai multe cazuri Eirene a dispărut dintre oameni.
Companioana lui în promovarea unor gânduri şi opusul acestui zeu este Cythera, zeiţa frumuseţii sau a dragostei, Afrodita sau Venus. În timpurile noastre reţele de socializare de pe internet, fiica acestui zeu Jupiter, sunt noul spaţiu unde dragostea se promovează.Fiul acesteia este Cupidon, în termeni moderni chat-ul. Conversaţia de pe aceste reţele creează multe legături amoroase, această este dublată de săgeţile micului zeu şi anume link-urile de la anumite melodii de dragoste sau emoticoanele care impresionează. Acest spaţiu imaginar al iubirii produce un sentiment de înstrăinare şi un fals sentiment de apropiere faţă de oameni.În spatele ecranului omul are mai mult curaj, timiditatea i se accentuează şi astfel ajunge închis în sine, fără orizont, pierdut în lumea fără substanţă a sentimentelor goale pline de iluzii deşarte.
Mesajul este cheia comunicării între oameni iar Hermes face legătura între oameni dar şi între teluric şi celest . Noul zeu este email-ul sau mesajul instant astfel oamenii pot comunica mai uşor, este ajutat de messenger şi alte programe de socializare între oameni.În multe conversaţii prin aceste metode ajungem să auzim idei şi lucruri şocante, idei despre religie, viaţă sau moarte. Gândurile cele mai intime sunt astfel expuse în văzul tuturor şi în scurt timp sunt tranşate toate marile dileme ale omenirii,dileme pe care Platon sau Aristotel după zeci de ani de studiu au recunoscut că misterul lumii este greu de descifrat. Acest Hermes sau Mercur este zeul comunicării rapide dar şi al noilor negustori, al hoţilor pentru că tot aici se rezolvă afaceri sau se pun la cale mari planuri de spargere. Este un zeu important modern.
Am ales aceşti zei pentru că trăsăturile lor mi s-au părut caracteristice acestei lumi, cu greu i-aş putea găsi un loc lui Hefaistos sau Vulcan ori zeiţei Ceres sau Demeter. Zeităţile acesteia sunt noii idoli la care oamenii se închină. Nu mai sunt reprezentările antropormorfe sau chipurile cioplite ale lui Mammona ci zei cu viaţă, deşi virtuală, cu personalitate şi chiar cu măreţie. Supremaţia lor este de fapt conducerea omului prin voinţa omului de a fi condus .
Omul din cele mai vechi timpuri şi-a făcut zei pentru a putea fi sigur că acţiunile sale sunt ordonate şi nu haotice. Tehnolatria este visul pe care l-a avut Nietzsche despre amurgul unor zei dar a ignorat nașterea altor zei.
Oare Berdiaev avea dreptate vom avea un nou Ev Mediu? Răspunsul cel mai probabil că da, lumea este condusă de noi magii, magii tehnologice iar omul este condus de aceste “superstiţii digitale”. Vom ieși din această adorare a tehnologiei. Nu știm încă acest răspuns viitorul este deschis, după cum afirmau Kar R. Popper și Konrad Lorenz.







Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

O docta si inteleapta prezentare a tehnolatriei postmoderne, periplu intelectual de la magia primitiva la magia electronica. Sincere felicitari!
marin.mihalache
luni, 23 iulie 2018