- Acasă
- Amurgul Zeilor
Cel puțin de când există dovezi scrise în toate culturile și civilizațiile, de care se știe ori se știe mai puțin, din mijlocul maselor anonime care au făcut istoria, dar pe care istoria ingrată le-a uitat, s-a separat de obicei și câte o ceată mică de indivizi cu darul de a visa demiurgic, de a gândi și de a produce zi și noapte idei, unele practice altele, cele mai multe utopice. Ideile unor intelectuali s-au dovedit însă că au puterea de a schimba cursul lumii și soarta celorlalți truditori la roata istoriei. În timpurile mai de pe urmă după ce au proclamat public sus, mare şi tare vestea profetică, nu cea bună, că Dumnezeu ar fi murit, intelectualii au înţeles că le-a sosit în sfârşit timpul şi oportinitatea de a se erijeza ei înşişi într-un fel de zei muritori cu misiunea prometeică de a elibera pe oameni de orice servitute faţă de puterile invizibile, principii şi persoane, să nu mai privească sus ci doar spre pământ şi înainte, tot înainte, spre un viitor luminos, desi nimeni nu prea a ştiut ori ştie practic şi lămurit unde anume am vrea ori ar trebui să ajungem.
Astfel se face că lumea de astăzi așa cum este, bună sau rea, are la bază o idee sau alta a unor intelectuali; lumea aceasta este în ultimă instanță opera de artă, proiectul intelectualilor chiar dacă alții au fost tocmiți să excute cu voia sau fără voie lucrarea. Faptul acesta se poate observa mai ușor dacă de pildă ne aruncăm o scurtă privire asupra istoriei ultimilor câteorva sute de ani. Ceea ce ne dovedește istoria de până acum este că pe cât de dotați și de binecuvântați sunt ei cu inteligență de toate nuanțele, totuși intelectualii se pare că au un handicap serios în ceea ce privesc flerul politic și cel profetic. Deși au avut de atâtea ori în față drumul larg, firesc, normal, s-au aventurat și s-au rătăcit mai de fiecare dată pe câte o cărare îngustă și întortocheată, ducând după ei de multe ori în prăpastie și turma care i-a urmat orbește și naiv încrezătoare. Atunci când însă au dus turma pe tăpșan la iarbă mai bună au visat prea mult că într-o zi mielul și lupul vor cina împreună. Câteodată au chiar îngăduit lupilor să se îmbrace în piele de oaie ceea ce nu prea le-a convenit oilor dar n-au avut încotro.
Când de pildă la începutul erei iluministe Prometeu descătușat a sfărâmat cu braţul revoluționar altarele sacerdoţiului întronând rațiunea ca regină ferice a creației și a istoriei, puternicul zeu, sfetnicii și anturajul său n-au avut din păcate clarviziunea profetică ori previziunea, nici sensul „aporetic” al limitelor şi nici smerenia necesară să discearnă faptul că renunţându-se forţat şi calculat la dimensiunile sacre și metafizice, la intuiția critică și la revelație, există și posibilitatea ca rațiunea, această forță demiurgică a inteligenței omenești, rămasă singură și suverană, ar putea ajunge în ultimă instanţă să fie de-a dreptul idolatrizată şi astfel să regreseze în raţionalism. Este adevărat că fără aportul, importanţa şi prioritatea care i s-au dat raţiunii progresul ştiinţific şi tehnologic la care s-a ajuns in epoca modernă ar fi de neconceput. Numai că raţionalismul excesiv tinde în timp să se objectivizeze, să se reifice empiric, utilitarist și milenarist, până ajunge să degenereze în ideologie, iar ideologia insuflată pragmatic și propagandistic în conştiinţa ori inconştientul colectivităților umane riscă să devină obsesie politică tiranică și despotică. Iar primele victime și cele mai multe după aceea ale acestei revoluții ideologice radicale au fost chiar intelectualii care au inspirat acest plan revoluţionar de răsturnare şi buldorizare a valorilor sacre și perene. Astfel se face că după ce în prima parte a secolului al 20-lea idealurile politice utopice cu vervă pseudo-religioasă, mesianică și apocaliptică au început să se evapore și să se ridice de pe fața îndoliată a lumii precum o ceață, lumea a fost inundată pe de o parte de apele tulburi ale pasiunilor hedoniste, în timp ce partea cealaltă a pământului a intrat în conul de umbră al inchiziției materialist ştiinţifice şi dialectice totalitare.
Lumea modernă și cea postmodernă de astăzi a fost și continuă să fie în mare parte împlinirea visului romantic, idealist și iluminist și materializarea gândirii filozofice și ideologice a sacerdotiului intelectual laic și secular, a fost și continuă să fie întruparea viziunii utopice zămislită în mințile unei cete răzvrătite de îngeri prigoniţi din eonul demiurgic, al zeilor izgoniți acum câteva mii de ani de pe muntele Olimp. După ce a sfărâmat cu maiul credinței oarbe în raționalism și scientism credința religioasă și tablele cu legile morale și după ce a decupat cu foareca logicii formale spiritul de materie, separând radical subiectul de obiect și astfel obiectivizând şi atomizând realitatea și însăși viața, prin magicul creator şi oracolul seducției ideologico-propagandistice elita intelectuală modernă a inspirat și şi-a pus resursele mintale în slujba instituirii unei noi ordini și paradigme politice și culturale, a unei noi viziuni asupra lumii, o lume fără revelație și fără Dumnezeu, cel puțin fără dumnezeul tradiției apostolice şi ecleziastice din locurile unde cândva a încolțit și a înflorit gandirea creștină.
Intelectualii publici, preoțimea laică și atotștiutoare, elita oficială privilegiată, toţi cred încă, sunt chiar convinşi că dat fiind statura şi prestigiul intelectual asumat nu mai consideră că ar mai fi necesar să şi demonstreze empiric ori științific teoriile emise și impuse de aceștia de la amvonul academic ori al forurilor şi al agorelor de unde proclamă şi nu contenesc să propovăduiască pedant şi irenic să fim liniştiţi şi să ne vedem de treburile noastre, dacă avem vreuna, să nu ne îngrijorăm fiindcă au ei cheile potrivite ale oracolelor şi soluții ştiinţifice la toate problemele arzătoare la ordinea zilei. Și fiindcă ei cred ori sunt convinși că Dumnezeu nu există rămâne de înţeles că ei, prin inteligența lor ar fi singurii capabili să găsească soluții și să rezolve problemele lumii dat fiind faptul că doar ei știu ce este adevărul, ce este bine și ce este rău, ce este moral, amoral, ori imoral. În genere elita intelectuală pleacă de la premiza și ajunge la concluzia că nu natura omenească, firea omului, ci familia, biserica, instituțiile civile și culturale tradiționale trebuiesc schimbate ori dezamorsate prin ignorare şi ridiculizare fiindcă prin normele morale nerealiste şi prin cutumele desuiete ale acestora sunt adevărata cauză a tuturor relelor din această lume. Drept urmare și de aceea aceste relicve culturale ale istoriei trebuiesc abolite, renovate ori reinventate după chipul şi asemănarea zeilor seculari.
Preoțimea seculară intelectuală și-a asumat astfel rolul de deschizătoare de noi drumuri pentru care a fost de fiecare dată idolizată, iar când drumurile utopice au dus „în negru putregai”, floarea intelectuală a fost ba surghiunită politic ba exonerată, așa că zăbovind prea mult în apele statute ale liniştitei disperărări ontologice s-a molipsit prin exces de ironie, scepticism și cinism de maladiile anguaselor a două secole de singurătate nihilistă. Cei care i-au urmat litera utopiilor au împărtășit până la urmă aceeași soartă. Visul ori coșmarul prometeic al sacerdoţiului secular a fost să schimbe lumea, să o separe de focul mistic al revelației divine, iar lumea după atâtea convulsii revoluționare sângeroase și războaie absurde și devastatoare este alta decât a fost, ori ar fi putut să fie fără apariția în istorie a scepticismului intelectual.
Întrebarea este dacă împărăția acestei lumi clădită pe pietre fisurate și fără fundament religios și moral tradițional, susținută doar din resursele materiale și de păienjenișul de rețele ale logicii lineare de calculator poate să se sprijine și să conteze în continuare doar pe infailibilul calculului matematic, a simulaţiilor virtuale, dacă nu cumva este posibil că la un moment dat, pe neașteptate, un „glitch” de programare, un număr matematic „irațional”, ori un accident banal ne-ar putea lasa pe toţi în întuneric; ori dacă exuberanța demonică a vreunui geniu neînțeles și îmbătat de putere și de sine și care având liberă trecere la codurile și algoritmele care aprind flăcări pe nările fiarei apocaliptice, la urâciunea pustiirii deocamdată sigilată în cuști şi silozuri subterane, în pântecele pământului şi ale oceanelor, întrerupându-ne astfel când nici nu ne așteptăm și ne era lumea mai dragă fericitul carnaval, balul mascat al saltibancilor.
Știm din ce în ce mai multe despre din ce în ce mai puțin util și esențial și avem acum atâtea cunoștințe care nu au prea mult în comun cu nevoile noastre reale, mai ales cele sufletești și spirituale. Inflația de cunoștințe inutile ori mai puțin utile, dopajul informațional reprezintă în ultimă instanță moartea valorii, haosul cultural, rătăcirea în virtualitate. De aceea poate în unele războaie s-a folosit strategia innundarii pieței financiare a adversarilor cu bacnote false, contrafăcute.Toată lumea a devenit astfel peste noapte bogată în hârtii fără valoare, astfel încât piața economică a intrat în starea de criză și dezechilibru nu din cauza lipsurilor ci a suprasaturației, a inflației, a devalorizării monedei de schimb.
Un fenomen trivial ori un fapt divers, de senzație, adevărat ori fals, ori şi una şi alta pentru că de fapt nu prea contează, devin instant arhicunoscute prin propagandă și repetiție publicistică. Dacă fenomenul respectiv nu are un substrat calitativ, ziditor spiritual, or pragmatic și util, prin repetiție devine adevăr public, adevăr neveridic, sâmbure golit de miez care înnăbușe în fașă ori estopează adevărul însăși. Astfel adevărul care trebuie şi este necesar să fie știut riscă să se stingă prin atrofiere precum incendiul unei păduri prin controlul focului mare aprinzându-se focuri mai mici în jurul incendiului care-i consumă focului mare teritoriul și combustibilul până când nici un foc nu mai are ce arde. În urmă rămâne cenușă iluziilor, senzația falsă a suprasaturației informaționale, refuzul minții de a procesa, înregistra ori selecta esențialul.
După eșecul politic al utopiilor mesianice totalitare trăim mai mult în cultul nu atât în cultura unei civilizații care nu are ca piatră de temelie realitatea perenă ci nisipul şi cioburile din clepsidra spartă a absolutizării relativismului, într-o lume inundată și sufocată de prea multe cunoștințe și informație, dar cu prea puțini intelectuali deciși și dispuși să transforme avalanșa informațională de cunoștințe în cunoaștere și cunoașterea în înțelepciune de viață atât de necesară sănătății morale și spirituale a lumii. Intelectualul modern atât de idolizat și-a făcut din idolul autocunoaşterii şi al autonomizării atomiste măsura tuturor lucrurilor. În loc să-și formeze ori să adere la un crez ori la o credință, la cultura valorilor perene a preferat ori a fost nevoit să se refugieze și să se izoleze în cultul individualist, în turnul de fildeș subiectiv de pe platforma căruia judecă lumea mai mult după dogma corectitudinii politice ori prin prisma oraculară a propriei miopii spirituale, cristofobice. Această autoizolare ar putea fi o reacție a unei anumite reculegeri etice ori de apărare psihologică, o formă de resemnare şi de analiză a conştiinţei după eșecurile istorice ale sistemelor politice inspirate din gândirea seculară militantă.
Maladia intelectuală a veacului este aceea de a ignora voit și vădit faptele și adevărul obiectiv, peren, în favoarea adevărului subiectiv, egotist, individualist, al angajării exclusiv pragmatice și utilitariste în detrimentul criteriilor de judecată a valorilor morale, a principiilor înțelepciunii puse în slujba adevărului, a demnității umane și a binelui social. După două secole și mai bine, din păcate, rostul și rolul intelectualului în viața cetății pare a fi în declin. Politicianul de astăzi de toate culorile politice și orientările practic nu prea mai are nevoie de intelectualul spiritual aristrocrat, visător şi creator de cultură, are nevoie doar de intelectualul public, de elita I.Q. capabilă să studieze şi să producă idei care să influențeze, să formeze şi să programeze opinia publică și noile valori sociale, politice ori culturale ale societății seculare, pe baza rezultatelor de cercetare aşteptate de cei care finanţează antrepriza. De aceea precum se pare intelectualul își caută locul și rostul pierdut în cetate precum pasărea plecată în țările calde și care întorcându-se nu-și mai găsește cuibul părăsit ori îl găsește devastat ori ocupat de alt fel de altă păsări de pradă.
Când însă din nevoie ori din dorința de a rămâne relevanți se aventurează în domenii în care nu au pregătirea ori flerul şi perspicacitatea politicianului înăscut ori de carieră de multe ori intelectualii pot eșua lamentabil și cu drastice consecințe asupra societății. Există în multe privințe un divorț între intelectualitatea inteligentă prin fire şi pergătire care crează cultură și construiește sisteme filozofice, ştiinţifice, tehnice ori de gândire abstractă și realitatea de zi cu zi, cea în care exceleză de obicei cei care au instinctul prăzii, flerul politic şi al căpătuirii mai dezvoltat. Intelectualul este în genere și prin definiție creator de idei, de doctrine și de sisteme conceptuale abstracte și de aceea poate pentru casta intelectuală ideile, teoriile abstracte sunt de multe ori mai importante și valoroase pentru ei decât sunt valorile ideilor simple, practice, reale, decât valorile virtuțiilor morale, ale credinței, modestiei, smereniei.
Din păcate istoria cel puțin a ultimilor câteva sute de ani dovedește faptul că nu toți intelectualii religioși ori seculari, elita dotată cognitiv şi creativ, această nobilă viţă atât de înzestrată cu inteligenţă, au putut să renunțe ușor la ei înșiși, să-și jertfeacă altruist visele și aspirațiile personale pe altarul ideilor de bine și de adevăr. De asemenea, din păcate prioritatea pentru unii intelectuali a reprezentat-o mai mult propriile lor idei, voința de putere şi afirmare, gloria personală decât destinul cetății. Mulți intelectuali au dus întradevăr o cruce grea și chiar s-au jertfit și viața și propriile idei pentru idealuri atruiste, nobile. Dar numărul acestora dacă am naviga retrospectiv pe râurile memoriei colective ale istoriei nu este atât de impresionant cum poate ne-am fi așteptat.
În plină revoluție informațională globală, în războiul electronic al undelor cad în primul rând stâlpii de eter și de susținere ai culturilor minore, nereprezentate, ori indiferente de propriul etos, instaurându-se subversiv dictatura psihologiei postmoderniste, a relativizării, a doctrinelor pragmatiste și ale moralei de dincolo de morala tradițională, ale adaptării şi adoptării moralei care se potrivește intereselor și circumstanțelor de moment. Intelectualii academici, publici, inteligenţia forumurilor de elită în special produc idei și soluții de inginerie socială de multe ori care nu pot fi verificate empiric însă care sunt acceptate dogmatic de o societate care pare tot mai dezintersată de valorile tradiţiei şi tot mai interesată de mirajul fericiriilor materialiste şi hedonice.
Societatea, comunitatea omenească, ființă omenească în genere ar fi avut atâta nevoie de prezența spiritului intelectual înțelept, socratic, de expertiza, de aportul creativ și inovator al intelectualului cu minte aleasă și înzestrat cu har și caracter care să-i deschidă ochii spirituali, să trezească lumea din somnul rațiunii, să arate și să lumineze calea în jungla economică, socială, culturală și politică tot mai întortocheată şi în afara legii şi a eticii din lumea de astăzi. Din păcate însă s-a ajuns la un divorț intelectual între ceea ce se propovăduie oficial și ceea ce se impune subversiv ca sistem etic și cod moral și sensul comun, apodictic, înțelepciunea simplă dar sănătoasă a omului de rând. Lumea de rând nu mai este bineînţeles lumea patriarhală, lumea de odinioară considerată astăzi că ar fi fost mai puțin educată academic, dar de fapt dovedită a fi mai înţeleaptă, mai discretă moral şi cu mai bun caracter. Lumea de rând de astăzi este acum conectată prin telefonul inteligent la izvoarele şi la fântâna nelimitată de cunoştinţe a planetei și poate fi la curent cu tot ceea ce gândesc și propovăduiesc intelectualii. Satul global este connectat virtual pe rețele de comunicare, pe forumuri și platforme sociale și culturale. Problema este însă că deschizând lada cu zestre a Pandorei, la fiecare click se găseşte un alt vraci ori șaman, care fiecare după limba și oracolele sale ajunge să fie urmărit de cohorte de curioşi și turme de semeni în căutare de pajiști cât mai însorite şi cu iarbă dulce și grasă și pe cât este posibil cât mai ușor de digerat cultural și intelectual.
Rolul rezervat intelectualului în această prometeică luptă pentru putere și control al minților și al inimilor majorității ar fi rămas de acum acela de a promova și exalta particularul și excentricul, subiectivul și ideosincraziile fiecăruia în detrimentul valorilor morale și civice, apodictice și perene, cele formate și verificate în îndelungul proces al continuităţii şi discontinuităţii filozofice, culturale și religioase. S-au oprit în mare parte cenzurile şi s-a dat deci frâu liber fiecăruia de a-şi ridica statuie din tot ceea ce pare a fi personal şi subiectiv, de a se spovedi public, pe net la toată lumea, de a contamina și mortifica tot ceea ce a mai rămas curat și sacru trupește, sufletește şi spiritual în om și în lume. Se cultivă astfel fără umbră de modestie cultul egotistic al sinelui, idolatria sacrosanctă narcisistică a fiecăruia de a-și diviniza propriul eu.
Amurgul zeilor gândirii moderne, al puterii de influență, pare astfel a fi o realitate iar după noaptea care vine nu se știe dacă visul platonic de a vedea lumea condusă de poeți și de filozofi se va împlini. Deocamdată însă preoția laică, intelectualii publici sunt încă la cârma corabiei, deși nimeni nu știe, nu are nici o idee încotro mergem. Intelectualitatea publică, elita intelectuală laică, sacerdoţiul secular au încă putere de influență, de decizie și de veto asupra mersului corabiei, iar judecățile acestora de valore impuse cu ajutorul mijloacelor și resurselor inepuizabile propagandistice de diseminare a informației, prin reputația culturală și prestigiul ideologic al acestora, au încă o aură de infailibilitate. Cum pentru această castă privilegiată Dumnezeu nu există, în vacuumul de putere creat pare firesc și normal să-i substituie absența, nu însă doar în simpla demnitate de vicari ori administratori temporari ci de unși să enunțe „ex cathedra” precepte și decrete, în plin exercițiu al funcțiunii și al atribuțiilor demiurgice. Astfel intelectualul nu este numai ispitit de putere ci se simte chiar îndreptățit să dea cezarului și ce i se cuvine lui Dumnezeu.
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Va multumesc frumos, stimate Dle Emilian Lican, pentru osteneala lecturii si pentru mesajul postat. Cu pretuire si tot respectul. MM
marin.mihalache
marți, 22 mai 2018
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfred de Musset
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carlos Drummond de Andrade
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Dante Alighieri
David Avidan
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dsida Jenő
Du Fu
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Heinrich Heine
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Keats
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louise Gluck
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Talov
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Rimma Kazakova
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Walt Whitman
Wang Wei
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yuri Kageyama
Puma poate sări până la cinci metri înălţime.
1993 -A murit Victor Felea, poet şi critic literar (n.24.05.1923).
1947 -A fost creată Comisia Economică ONU pentru Europa.
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican
Distribuie: