- Acasă
- Flavius Laurian Duverna
- Suprema-mi Dorinţă.
Suprema-mi Dorinţă.
luni, 08 februarie 2016
Suprema-mi Dorinţă
Ce-mi doresc eu mie-n prag de veşnicie
O! Doamne Isuse, să-mi dai din belşug,
Harul Tău cel mare, gând sfânt, bucurie,
Şi-o viaţă preasfântă, sub ducele-Ţi jug
Să Te-aud vorbindu-mi în flăcări de rug!
Cugetări superbe, strânse în fapte bune
Pentru acei ce sufăr şi-azi sunt oropsiţi,
Un tezaur sacru, din Cuvânt de-a spune
Să-l seamăn, să-mpart, la toţi cei trudiţi
Ce aşteaptă-n lacrimi, spre-a fi izbăviţi.
Şi ca o mireasmă, de viaţă-nspre viaţă
În lumea cea largă, vreau mereu să fiu,
Prin văi şi deşerturi, cu neguri şi ceaţă
Să-nalţ sus făclia, când drumu-i pustiu
Să luminez calea, când nu-i prea târziu.
Din scumpa comoară, a Marii împliniri,
Ce sus la Golgota, Tu-ntins-ai pe cruce,
Tot mai mult să ardă prin dulci străluciri
Dragostea cea sfântă, în susurul dulce
Ca viaţa cea veşnică cei sinceri s-apuce.
Pe drumul cu spini, cu gropi şi hârtoape
Să merg cu veşti bune, la toţi cei ce pier,
Să-i scot spre liman, din volburi de ape
Nădejdea sublimă, s-o-ndrept către cer,
Către cetatea sublimă ca punct de reper.
Sa duc vestea bună, a comorii dăruită
La toţi cei de-aproape şi cei de departe,
Prin lacrimi s-audă, lumea ce-i pierdută
Cuvântul cel veşnic, ce acum se-mparte
Şi la care-orcine,-n har sfânt are parte.
La jertfa Ta mare de pe-al Gologtei deal
Să chem pe oricine ce bâjbâie-n noapte,
Să nu uit nicicând, cel mai scump ideal,
Şi s-accept lucrând, ale Duhului şoapte
Căci lanurile-s albe şi toate sunt coapte.
Suprema-mi dorinţă s-o trăiesc împlinită
În Iubirea eternă, pentru slava-I în glorie,
Căci Dragostea sfântă, S-a lăsat jertfită
Pecete veşnică, pentru-a omului memorie
Ce-şi scrie prin fapte, alternanta-i istorie.
Flavius Laurian Duverna
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Cu multe mulţumiri domniilor voastre pentru comentarii!
Gândurile frumoase sunt imbolduri spre mai bine.
Duverna (autor)
marţi, 09 februarie 2016
Ai scris foarte frumos!
gabriela
marţi, 09 februarie 2016
Poezia e foarte reusita! Mesajul transmis isi atinge scopul.
mihaela.sandu
marţi, 09 februarie 2016
Cu multă stimă şi respect!
Duverna (autor)
marţi, 09 februarie 2016
frumos ...
(cred ca trebuie sa rectificati la titlu..)
danab
luni, 08 februarie 2016
Versurile sunt o parte desprinsă din fiinţa noastră prin care ne exprimăm cele mai scumpe şi frumoase sentimente sufleteşti.
Cc sincer mulţumiri!
Duverna (autor)
luni, 08 februarie 2016
Poeme pentru suflet.. Multumesc
oana
luni, 08 februarie 2016
Alecu Donici
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Autor necunoscut
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Cezar Bolliac
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Elena Farago
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
George Bacovia
George Coşbuc
George Topîrceanu
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Colorian
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Arsenie Boca
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Christian W. Schenk
Constanţa Buzea
Constantin Michael-Titus
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Daniel Drăgan
Dumitru Corbea
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Eugen Jebeleanu
Gabriela Melinescu
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Lesnea
George Ţărnea
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Pillat
Ion Vinea
Iulian Boldea
Leo Butnaru
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Sorescu
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Miron Radu Paraschivescu
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nina Cassian
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Paul Sava
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petru Creţia
Radu Cârneci
Rodica Elena Lupu
Romulus Vulpescu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Stefan Tanase
Traian Dorz
Traian Furnea
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Veronica Porumbacu
Virgil Gheorghiu
Zaharia Stancu
Adam Mickiewicz
Adam Puslojić
Ady Endre
Afanasii Fet
Alain Bosquet
Albert Camus
Alceu
Aldo Palazzeschi
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alfred de Musset
Alphonse de Lamartine
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Arhiloh
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Bertolt Brecht
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carlos Drummond de Andrade
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Dante Alighieri
Dino Campana
Du Fu
Dumitru Matcovschi
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Dickinson
ERĀQI
Erich Kastner
Eugenio Montale
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Firdousi
Francesco Petrarca
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Heinrich Heine
Hermann Hesse
Herta Muller
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jan Twardowski
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Keats
John Milton
Jorge Luis Borges
José Saramago
Juan Ramón Jiménez
Jules Romains
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Kostas Varnalis
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Leopold Sedar Senghor
Li Po
Louis Aragon
Luis Cernuda
Marc Chagall
Margaret Atwood
Marina Ţvetaeva
Mario Vargas Llosa
Mark Talov
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Nahapet Kuceac
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Odisseas Elytis
Olaf Bull
Omar Khayyam
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Par Lagerkvist
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rainer Maria Rilke
Rasul Gamzatov
Rene Char
Richard Bach
Robert Burns
Robert Desnos
Roy Fisher
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Serghei Esenin
Stephane Mallarme
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
W. H. Auden
Walt Whitman
Wang Wei
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Indonezia este cel mai mare arhipelag de pe Terra
Omul este un animal raţional care întotdeauna îşi pierde cumpătul atunci când trebuie să acţioneze în concordanţă cu ce îi spune raţiunea.
Orson Welles
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican
Domnule Lican , desi cu mare intarziere , am expediat astazi volumul
Zidul de Mărgean, stomff
Hihihihi, dragă Aspiranta, de ți-ai conștientizat menirea pe acest
Mărturisesc Sunt Vie, Gerra Orivera
Reverenta in fata sufletului tau, am citit si recitit anumite pasaje,
Mărturisesc Sunt Vie, aspiranta
Vă rog să-mi trimiteți și mie un volum al cărții dumneavoastră:
Zidul de Mărgean, Emilian Lican
vezi mai multe poezii de: Duverna
Detalii poezie:
Distribuie pe: