Suflet de copil (12) - Mariana Tasente

Știi, Ană, azi e una din zilele acelea când, fără să faci aproape nici un efort, toate cuvintele existente în gânduri și idei lăsate libere să călătorească prin Univers, vin și se așează singure și perfect ordonate în vârful degetelor ce aleargă vesele pe tastatură. Ești cu un an mai bătrână, au mai apărut niște riduri (le porți la vedere, fără nici o jenă), poate că ai devenit mai înțeleaptă sau, pur și simplu, te-ai trezit dintr-un „somn” letargic transformat în coșmar. De dimineață, te urmăresc câteva vorbe (ți-ai dori să le poți striga dar ele sunt șoptite, chiar mute, ai rămas cu dorința asta nebună de a le înghite înainte ca ele să fie spuse și să rănească pe cineva; preferi să fii tu rănită, spinii lor rămânând, de multe ori, adânc înfipți în suflet.) Se apropie toamna și..ce dacă! Ai avut-o mereu în suflet, nu-ți este străină, doar că, de ceva vreme, o înlocuiești cu primăvara cea blândă și ireal de frumoasă. Ea prevestește o vară cu vise mature, realizabile, palpabile. Întinzi mâna în așteptarea destinului și deja, un ochi te vede bunică, un altul te vede cu părul nins, iar mintea ta, care înregistrează toate vorbele, nu poate uita unele care, deși a trecut mai mult de un an, încă te mai înțeapă cu spinii foarte ascuțiți.
-Când faceți reproșuri cuiva, puneți toate cuvintele în balanță și luați în calcul greutatea lor! Cuvintele, odată eliberate, nu se mai întorc...se fixează în locul pe care ați vrut să-l atingeți cu ele. Să nu uitați asta niciodată!
Ce păcat că, atunci când orgoliile iau locul rațiunii, nimeni nu-și amintește de sfaturile tale și, când auzi vești despre oameni care se îmbolnăvesc sau trec pragul spre o altă dimensiune, se răsucesc în suflet spinii lăsați de ele: „Mă însor! Indiferent dacă ești lângă mine sau nu!” Ce grele și răscolitoare! Ce hemoragie devastatoare declanșează! Viața e atât de scurtă, cu suișuri și coborâșuri neprevăzute, încât te trezești rugându-L pe Dumnezeu să nu le fi auzit niciodată, să-ți ofere seninul care să te învăluie în așteptarea iernii, să-ți hărăzească mai multe bucurii în detrimentul necazurilor, să-ți deschidă atât de mult ferestrele sufletului încât să oprească rotirea acelor spini. Intensitatea trăirilor tale e atât de mare (îți ceri scuze dacă repeți unele cuvinte prea des, speri doar să nu devină deranjante atunci când sunt citite.) încât rămâi foarte marcată zile întregi și, ca de obicei, nu observă nimeni. Poate doar fecioara ce trăiește întotdeauna în tine, atentă la toate fluctuațiile sufletești. Acum ești tentată să folosești și celebrii „emoticoni” în speranța puerilă de a fi înțeleasă corect. Tu nu cauți vinovați pentru tot ceea ce se întâmplă rău în viața ta, știi că ești singura răspunzătoare pentru asta. Ai uitat de respectul de sine, ai ales să fii doar fiică, soră, soție, noră, cumnată, mamă, în detrimentul a ceea ce ești de fapt: FEMEIE. Ai îmbătrânit Ană, chiar dacă sufletul a rămas adolescentin în esența lui. Acum poți să spui cu ușurință cuvintele care se plimbă prin mintea ta:
Aprinde candela mamă
și roagă-te tăcută
mulțumește-I că m-a trezit
din coșmar (în miros de urină
proaspătă). Te-a auzit întrebându-L
„Unde ești? Dă-mi-o înapoi!”
Te-a auzit întrebându-mă:
„nu te-ai gândit la mine?”
M-a auzit spunându-mi mie:
„Gândește-te un pic
doar la tine! Un PIC
cu valoare adăugată
în TIMP.” Flacăra ei
stabilește echilibrul.







Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.