Rugă de poet - Stefan Tanase

Cu palma bătucită şi crăpată
Îmi dai noroc a nu ştiu câta oară...
Nu te-am văzut de-o veşnicie, tată,
Stă amintirea, între noi, vioară.

Se-nvârtejesc în mine anii, droaie,
Că-i retrăiesc aidoma ca-n trecut.
Ca-ntr-un vacarm de grindină şi ploaie
Mi-aduc aminte nu te-am cunoscut.

Mustăţile crescute la urechi...
Apoi spital, dureri şi pansamente,
Dar astea-s, tată, lucruri foarte vechi,
Sunt însă amintirile prezente.

Ne mângâie pe frunte-acelaşi vânt
Cu adieri de cântece târzii,
Scrâşnind muşcarăm, tată, din pământ
Şi-aveam neveste-acasă şi copii.

Toate s-au dus de-a valma în trecut.
În strai de tânăr vis m-am îmbrăcat,
Mângâi pământul Ţării şi-l sărut...
Plângi, tată? Nu mai plânge! Am uitat!

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Stefan Tanase



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

foarte frumoasa..
multumesc!
danab
sâmbătă, 25 februarie 2017