Psalm - Stefan Tanase

Iartă-mă, Doamne, dacă duhnind a tutun,
Rănile pământului le pipăi nebun,
Căutând să-i vindec trupul bolnav
Cu leacuri din sufletul meu de zugrav.

Dar zorile care zilnic ne-mbată,
Versului meu fiindu-I mamă şi tată,
M-au îndemnat cu glas de privighetoare să-ţi cânt,
Omul care-i şi chipul tău, dar şi robul tău pe pământ.

Şi-atunci lasă-mă, Doamne, şi-al meu să mai fiu,
Piersica viselor în palme s-o ţin,
Cu degetele acestea să ţes poezii
Pentru morţi şi mai ales pentru vii.

Îţi voi rămâne dator un volum
Publicat de prieteni, postum.
Pe mormântul meu pus, în loc de cruce, cu rost,
Pentru tot ce-am dorit să fiu şi n-am fost.

Vrând să-ţi aduc mulţumire
Cunună de laur şi verighetă de mire,
Tocmai de la capătul speranţelor viu...
Doamne...! Şi tot nu-i târziu...!

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Stefan Tanase



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.