Steaua

Autor:danab


Adăugat de: danab

joi, 26 decembrie 2019

Când stele lucitoare vin
Pe cerul vietii-nrourat,
Şi iarna se aşează lin,
Molcomă peste-ntregul sat,
O stea.. doar una de pe cer,
Ce-atata străluceşte,
Mă cheamă-n cânt de lerui ler
S-ascult cum îmi vorbeşte:
-"În iesle s-a născut Isus
A cerului Comoară,
El şi-a lăsat Domnia Sus
Pentru păcat să moară,
El a venit ca să îţi dea
Viaţa-n veşnicie..
Tu ce-ai să faci de-acum cu ea?
O vei primi cu bucurie?
Sau îi vei spune.. altădată..
Isuse am să te primesc.."
Şi inima-ţi sta încuiată
Şi-n ea, doar gânduri rele, cresc..

Şi anii trec.. se duc şi vin
Purtând doar frământare.
Şi cântă iar corul divin,
Şi steaua iar răsare...
Şi an de an văd acea stea
Şi-aud acea chemare..
Şi-mi amintesc că-n viaţa mea
Tu m-ai chemat spre Soare,
Să zbor... Cu îngerii, cântând
Colinda cea Măreaţă:
-"căci un copil ni s-a născut
Ca să dea lumii, viaţă!"
De-atâtea ori steau-am văzut
De-atâtea ori m-am bucurat
La ieslea Ta, Iubit Isus
Nu am venit când m-ai chemat...

Dar azi, mă-ntorc, la Tine, vin
Din căi deşerte, rele...
Ţi-aduc inima, prunc Divin
Şi lacrimile mele
C-am rătăcit pe drumul meu
N-am ascultat chemarea,
Şi n-am venit la Dumnezeu
Ca să primesc salvarea...
Dar astăzi.. astăzi vreau Părinte
Steaua să strălucească...
Şi printre puţine cuvinte
Din nou să îmi vorbească...

Şi precum ingeri Ţi-au cântat
Cântări din veşnicie,
Când ai venit nevinovat
Ca să îmi ierţi al meu păcat,
Aşa Isuse şi eu ţie,
Îţi voi cânta neîncetat,
Cântări de bucurie!
Căci viaţa doar Tu mi-ai schimbat
Şi m-ai primit.. şi m-ai iertat
Şi m-ai iubit pentru vecie!


26.12.2019


vezi mai multe poezii de: danab


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCXVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc frumos,Ina M..
Ma bucur ca "Steaua" ti-a adus inspiratie..
Cu drag,
danab (autor)
marţi, 07 ianuarie 2020



Și m- ai primit și m- ai iertat
Când am fost trist, m- ai mângâiat,
O viața- ntreagă m- ai iubit...
TU, stea ce m- ai călăuzit.
M- a inspirat poezia ta, Dana! Mulțumesc!
Ina M.
luni, 06 ianuarie 2020