Alerg fără oprire,
prin mine însumi,
încercând să ajung,
la gara Adevărului,
unde să întâlnesc,
Sfințenia Iubirii,
pe care o aștept de-o viață,
să vină,
odată cu Cerul Viselor,
Inimii de Jar a Speranței,
ce încă mai luminează,
pustiul din mine,
cu flăcările ei,
ce-și trag seva,
din sacralitatea Icoanei Fericirii,
unde abia acum obesrv,
că era zugrăvit chipul tău,
ce abia se mai poate distinge,
fiind șters atât de demult,
de pe pânza Clipelor,
Destinului acestei Lumi,
încât nimeni,
nu va mai reuși să-l vadă vreodată,
zâmbind,
în afară de Singurătatea,
rătăcită,
între ramele mucegăite,
ale acestei Existențe,
hrănite numai de Moarte,
ca noi să învățăm,
odată pentru totdeauna,
ce anume înseamnă,
Suferința.
Distribuie: