Fără tine Iubire - Sorin Cerin

Fără tine,
Iubire,
Zorii cerniți ai Fericirii,
se zbat înecați,
în Lacrimile înfometate,
de Timp,
pentru a fi spulberați,
de Inimile de Vânt ale Privirii,
în care ne pierdem,
Adevărul,
fără însă a mai încerca,
să-l găsim vreodată,
la ceasul unui Zâmbet,
care s-a defectat,
și neștiind ora exactă a Iubirii,
nici unul dintre noi,
n-am mai putut să ne întâlnim,
Sufletele,
care ne-au așteptat până au înghețat,
în gerul tăios,
al Cimitirelor noastre de Cuvinte,
care ne biciuiau amarnic,
Eternitatea Clipei,
unica care ne mai trăgea,
spre Absolut,
sângele Viselor,
ce-au devenit de plumb,
atât de grele,
încât Eternitatea Clipei,
lovită și rănită,
mai întâi,
a îngenuncheat strigând surd,
la Orizontul care stătea să cadă peste noi,
cu întreaga lui Durere,
după care s-a prăbușit,
strivindu-ne,
în zăpada Amintirilor,
plină de Urmele,
tot mai ninse cu Regrete,
ale Sentimentelor noastre,
care și ele se vor topi,
în brațele unui Viitor,
al Nimănui.



Fără tine,
Iubire,
ne naștem Statui Vivante,
menite să umbrească cu Moarte,
Lumina Divină a Nemărginirii,
prin Patimile și Păcatele Originare,
pe care suntem obligați,
de către Destin,
să le urcăm pe muntele Suspinelor,
de unde să ne admirăm Singurătatea,
în liniștea abisală,
a Regretelor,
care ne strigă surd,
fiecare fărâmă de Compromis,
pe care l-am dăruit,
Orgoliilor,
Iluziilor Fericirii,
accidentate grav,
pe Zebra Trecerilor,
aparent fără culoare,
a Binelui și Răului,
pe care o traversăm mereu,
spre Deșertăciunea,
pierdută în Genele,
înveșmântate în Greața și Absurdul,
strămoșilor,
Sfinților indiferenți,
din Icoanele Sentimentelor,
așezate pe zidurile ruinate,
ale Sufletelor noastre,
la care ne închinăm,
sperând că ne vom regăsi,
Paradisul pierdut,
al Străinului Subconștient,
fără să înțelegem,
de ce ajungem,
aproape de fiecare dată,
să zărim numai Orizonturile,
Lumii de Apoi,
a Infernului,
Condiției Umane,
ce se pierde,
în Moartea,
de care Amintirile Durerii,
speră că se vor putea rezema,
Uitând de noi înșine.



Fără tine,
Iubire,
suntem o flacără de Nemărginire,
atât de stinsă,
încât nici Remușcările,
cele mai reci,
ale Gândurilor,
nu mai vor,
să se încălzească,
la Focul nostru Divin al Vieții,
ce-a ajuns să lumineze,
doar străzile pustii,
din sufletele Clipelor,
pe care le traversăm,
însoțiți de Moartea ce-a încolțit,
odată cu nașterea,
Singurătății,
pe Inima de Jar,
a propriului Străin Subconștient,
în al cărui mormânt,
au ajuns să ni se prăbușească,
Sentimentele,
cărora Destinul le-a sculptat la căpătâi,
din piatra amară a Privirilor,
Zilelor noastre fără adăpost,
un întreg monument funerar,
la care mai venim câteodată,
să ne îngenunchem.
nevăzuți de Nimeni,
Amintirile.


Fără tine,
Iubire,
până și razele Luminii Divine,
ce țin pe umerii lor Paradisul,
ni se par o rătăcire,
prin Ospiciul Eternităților de Clipe,
ce-și lovesc tâmplele,
de zidurile reci și pline de igrazie,
ale Cuvintelor,
de care nici unul dintre noi,
nu vom mai reuși să trecem,
Vreodată.


Fără tine,
Iubire,
suntem două Umbre care se întâlnesc,
pe fruntea Frigului de sfârșit de Lume,
al Iluziilor Vieții și Morții,
care ne îngheață Sufletele,
în sloiuri tăioase de Regrete,
ce-ncep să lăcrimeze,
cu stropii Cimitirelor de Speranțe,
care ne umplu cănile de pustiu,
din care suntem forțați să bem,
până la capăt,
Destinul Disperării,
ce ne îmbată,
până la pierderea oricăror Simțiri,
Așteptarea,
unui Dezgheț al Zorilor,
care ni se arată,
la fel de tăcut și singur,
precum ne-au devenit,
Icoanele Viselor,
în care încă mai credeam,
chiar și atunci,
când ne era aprins Viitorul,
de către steaua căzătoare,
a propriei noastre Fericiri.

Adăugat de: Sunshine

vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.