Abia Atunci - Sorin Cerin

Atunci,
când Ființa,
va trece-n Neființă,
și Moartea,
își va primi Zorii Simțămintelor mele,
înveșmântați,
cu Respirațiile Cuvintelor,
ce m-au purtat pe aripile Poeziei,
din care Sufletul și-a clădit,
Ferestre de Lumină,
care m-au înălțat cu mult,
deasupra acestei Lumi,
a Iluziilor Vieții și Morții,...


Atunci,
când Steaua Iubirii,
nu-mi va mai aparține,
și nici măcar Stelele Căzătoare,
ale Viselor de până acum,...


Atunci,
când Inimile Sentimentelor tale,
vor fi pagini uitate,
și vor zace undeva rupte,
pătate de ploile Indiferenței,
mototolite de pașii grei,
ai Zilelor Singurătății,...


Atunci,
cînd trupul Zâmbetului tău,
va fi aruncat pe la colțurile pustii,
ale Neființei,
de unde Nimeni,
nu va veni să îl ridice vreodată,
pentru a-i sufla în el Viață,
nici măcar Non-Sensurile Existenței,...


Atunci,
când Sentimentele vor cădea adânc,
din Inimile Speranțelor,
ce-au ars atât de mult pentru noi,
încât ne-au transformat,
întregul Prezent într-o Cenușă,
care nu ne mai poate spune Nimic,...


Atunci,
când Sufletele Cuvintelor,
pe care nu ni le vom mai adresa vreodată,
vor dispare odată cu noi,
în Întunericul descompus al Obișnuinței,
din care Moartea și-a clădit,
un adevărat regat al Indiferenței,...


Atunci,
când din trupul Cerului unei Priviri,
nu ne vom mai clădi catedrale,
cu Aripi de Vise,
unde Sfinții și Icoanele,
propriei noastre Iubiri,
să poată zbura cu ele,
dincolo de noi înșine,
învingând toate limitele acestei Lumi,...


Atunci,
când din toată imensitatea Universului,
nu vei culege decât Compromisul,
pe care îl vei face,
cu Deșertăciunea acestei Lumi...


Atunci,
când vei observa,
în fiecare Floare de Adevăr,
pe care ți-am dăruit-o vreodată,
doar Absurdul,
și vei decide că merită smulsă,
din țărâna uscată a Iubirii,
care se sfarmă zdarnic,
în pumnii Ridurilor adânci,
ale Nepăsării,...


Atunci,
când nu te vor mai interesa,
nici buchetele de Clipe ofilite,
păstrate în vazele ciobite ale Amintirilor,
ale căror Ochi de Cer au secat,
pentru a nu mai privi în zadar,
Oceanul de Frământări,
ale cărui valuri,
spală tălpile Regretelor,
umezindu-le cu Inimile înlăcrimate,
ale acelorași Stele Căzătoare,
față de care simțeam,
undeva-cândva o Teamă,
că ar putea fi ale noastre,
care nici ea nu mai există,
acum,...



Atunci,
când vei decide,
că totul este zadarnic,
chiar și Adevărul,
care ne-a părăsit,
odată cu roua Zorilor fierbinți,
din Simțămintele,
acum descompuse,
ale unei Nemărginiri,...


Atunci,
când pe fața Lacrimii tale,
nu se va mai prelinge Sufletul meu,
când obrajii Amintirii,
vor fi acoperiți,
de praful Clipelor Uitării,
ce par a fi stins mai demult,
decât Vremea,
Steaua,
care credeai că arde pentru noi,...


Abia,
Atunci,
să știi că am murit.

Adăugat de: Sunshine

vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin