Soraya îngerul pe tocuri

Autor:Emilian Oniciuc


Adăugat de: Emilian Lican

duminică, 10 martie 2019

(Epistola a IV-a)

După mai mulți ani de cucernică căsnicie,
Prin legământ ținută în parohiala casă,
Stă cu fruntea firavă sprijinită pe-o masă,
O Kajiri-ndrăgostită şi fericită-n pusnicie...
(crede stăpânul... )

Îşi trage doar răsuflul din atmosfera sfântă,
În care a consfințit a fi supusă doar iubirii;
Gorenele biciuri zămislite din harul vorbirii
Spre-nălțări albastre în spirit o avântă!
(crede ea... )

Mănunchiul de lumină spre masă se răsfiră
Spre floarea care parcă ar suferi de sete,
Mângâindu-i ludic aurul bucălat din plete
Într-o realitate aflată câteodată: musafiră...
(cred eu... )

.............................................................................


Frumoasa Soraya, obosită prin lumină trece
Spre fereastra care o scoase din visare;
E hărmălaie afară şi plină de mirare
Se gândește: ,,cine să fie în iarna asta rece?"

Priveşte-mbujorată prin cristalele de gheață;
Afară numai crivățul şi viforul se ceartă,
Răzleț doar Soarele îşi face câte-o poartă
Prin norii coborâți ce şchifuie prin piață!

Flăcări ascuțite se-nfing în agitate neguri,
Şemineul îşi aruncă umbre şerpuite,
Prin curcubee ce pe pereți sunt asuprite,
De lemne transpirate sfârâind de jeguri:

Noroaiele pădurii de foc sunt curățate...
Soraya se-nfioară şi pântecele-şi cuprinde,
Involuntar îngrijorată se aprinde
Spre Casian... prin gânduri acrobate...

Trosneli se scânteiază în vatra ce se-ncinge
Cum temerea îi trosneşte tot felul de scântei,
Din focul amăgirii aprins cu lemn de tei
Prin fumul de tămâie ce sufletu-i atinge...

De ce e pedepsită cu postul ce-o apasă,
Iar tinerețea-i învălită în sihăstria-ndoi...?
Îşi mângâie burtica, zâmbeşte iar un sloi
Din suflet i se topește şi... iar, e radioasă!

Un mugurel de viață în ea se înfiripă,
Căldura din odaie o cuprinde, o răsfață,
Seninul se-aşterne pe inocenta-i față
Apoi îndoiala uşor, uşor... i se risipă.

.........................................................................

Naosul e plin de păcătoși şi mărimioare,
De copii, de îngeri, dar şi de satane
Nevăzute şi ascunse prin aer sau sutane,
Sub icoane sfinte, sau false lăcrimioare...
(cred eu...)

Ah, doar sfinți şi îngeri la loc de rugăciune
De ne-ar fi alături şi în viață, şi în moarte,
Dar unde-s credincioși, cornițele îşi scoate
Vicleanul întunecat ce-aduce spurcăciune.
(crede preotul...)

Încearcă fără osteneală să-aducă învrăjbire
Între frații buni, între copii şi dragii părinți,
Între soțul gelos şi soața cu mintea la sfinți
Dar sub cupola sfântă este învins de iubire!
(aşa crede toată lumea...)

.............................................................................

Corul din strană însoțeşte-n dragă surdină
O voce caldă care când urcă, când coboară,
Candelabrul vibrează canoane, le măsoară;
Sufletele plutesc în a Domnului Grădină...

Casian pentru predică se pregătește,
Slujba s-o încheie cu sfintele poveți şi pilde,
Tilde valabile şi azi din feudale ghilde;
Iconostasul îl reflectă, haru-i străluceşte!

10.03.2019


vezi mai multe poezii de: Emilian Lican


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.