Șoaptele din adânc

Autor:Daniel Vișan-Dimitriu


Adăugat de: Daniel Vișan-Dimitriu

joi, 27 decembrie 2018

Iubirea mea șoptește: “Bun rămas!”
Acelora de sub un cer albastru
Ce-ar vrea să-i schimbe viața de sihastru
În tot ce-a fost la ultimul popas.

Era lumina dintr-un vis frumos
Ce mângâia o viață trecătoare
Cu raza-i caldă și strălucitoare,
Ca într-un murmur tainic și duios.

Era, pe cerul ei, eternul zbor,
Atingere de zări și țărmuri care,
Înmărmurite, se-ntrebau: “Cum, oare,
Ar fi plutirea-n zborul de cocor?”

Era, ea însăși, visul – vis și dor
Ascuns în faldul dintr-un timp ferice
Al sufletului ce-i era complice,
Și sclav, și adăpost, și-al ei izvor.

A întristat-o ultimul popas
Și-au alungat-o norii de furtună
În hăul care-ncearcă să-i răpună
Și ultima-i șoptire: “Bun rămas!”


vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.