Poezii despre Singurătate:

Și acum că sunt integru
Sunt gata să fiu ucis
Și nu-mi pasă de ce crezi tu
Când tu crezi doar în sfârșit

Sunt proscris, descris aparte
De persoane fără nume
Cu idei complet întoarse
Prezentând numai ficțiune

Mulțime de nori se adună
Văzduhul răsună-nfundat
Miroase dulceag a furtună
A praf de pe drum ridicat.

De pe acoperișuri
cădeau ghirlande de lumină
împurpurând pașii trecătorului obosit.
Mari și frumoase erau visele lui.

Pe cand nu te stiam si nu credeam in tine
Slavirea o inchinam departe de iubire,
Departe fiind de toate eu nu am contenit
Sa cred ca port in mine un dor nestapanit.

Vezi tu, iubirea iar se stinge
Si n-a ramas nimic in locul ei,
Decat durerea care imi frange
Sufletul, astazi mai mult ca ieri.

Azi când primăvara își arată colțul
floare de salcâm și de ginestru,
noi mai îngânăm “Totuși iubirea”
nouă ne e dor de Păunescu.

Ești un nebun și-un zeu!
Pe panta minții tale nasc himere,
a dat la oameni focul Prometeu
de-aceea ești etern și sclav dorinței rele.

În mansarda solitară, fumez solitar
Și mai dau frâu unui stol de lacrimi,
Când scriu poetei epistole trandafirii
Sunt doar un poet, doar un fugar...

Mă uit la ea. O văd pierdută. Și ochii nu-i mai strălucesc.
Strigarea ei acum e mută și visele-i se risipesc.
Zâmbește când își amintește. Dar lacrimile curg nebune.
Este o rană încă vie și-o doare, chiar dacă nu spune...