Poezii despre Singurătate:

mi-e cam frig în camera ta
obscură
plină cu rafturi de tăceri
ar fi mai bine dacă mi-ai sta alături

mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste
îți răspundeam,

Eu te aștept și-acum la ultima adresă
La care-am stat cu tine cam un anotimp
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
E-o cameră închiriată contratimp

tu nu trăiești printre oameni.
tu trăiești într-un crepuscul
între ocean și nisipuri
doar stelele căzătoare

Poeți și poetese râd
De boli voievodale,
Pe caldarâmul violet
Din tragice canoane.

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară

nu pot vedea cu un singur ochi
revederea
celălalt mi-a rămas în depărtare
privind

port ceasul care mi-arată ora invers
secundele îmi bat în tâmple
cu ciocanul
simt adulmecarea unei nopţi

În prag de vis, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce vin în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.