Poezii despre Singurătate:

În mijlocul regretelor,
Singurătatea vorbește mai
Mult ca niciodată,
Infiltrată în fiecare fir

prin livezi tac iubiri şi cireşi de amar
şi un scâncet de rai pe-un final de abis
când te-mbraci cu câmpii de un verde plenar
te doresc printre miei şi zăpezi de cais

Mi-e dor să caut un motiv,
De a exista într-adevăr
Și încep a deveni neproductiv
De a ta iubire eu azi sufăr.

Sunt atât de mică-n
Universul meu,
Și-i atâta zgomot,
Și mi-e atât de greu

Nu ştii, nu vrei, nu-ţi pasă
Deşi n-ai chip bonom
Dar laşi să pari frumoasă
Cu mintea de mormon.

după ce vei pleca,
eu mai rămân o clipă
în tămâia amurgului
fiindcă vreau să văd mai bine

Sunt mugurii aceștia, de gheață și de floare,
Și-un dor aduce iarnă și-o lasă-n fiecare.

Și ninge peste viață, și zările sunt sure,

când spui cuvântul depărtării,
ecouri se sparg de pământ,
luna ne seceră umbra din iarbă
rostogolindu-se prin ovale de

Și-n fiecare clipă a nopților ciudate,
În care mieii singuri, devin tot mai tăcuți,
Știu, când vuiește trenul, că ești tot mai departe,
Căci toți, până la urmă, ajung necunoscuți.

OBSESII

ne vedeam la sfârşitul zilei
într-o absidă,