Poezii despre Singurătate:
- Portret pe malul mării
Fire de nisip prin părul tău,
mai rar pe la tâmple...
Sare din mare pe buza de jos
și în lacrima de pe obrazul stâng...
« Larisa Bălan » - Am încercat
Am încercat să zbor,
dar zarea-i mărginită de bariere,
Am încercat să aștept,
să spulbere timpul eternul din ele.
« stefan.andreicut » - Suflet abstract
Pași grăbiți pe podeaua udă
Varsă în urma lor o sticlă de alcool,
Care cu-n parfum spirtos inundă
Doar sufletul meu mult prea gol...
« Larisa Bălan » - Și iarăși...
Și iarăși la mal ne-ntâlnim amândoi,
În goana himeric-a lumi,
Pe punți,nostalgii și memorii,
Pe-ostrovuri zdrobite de marea uitării.
« stefan.andreicut » - Muribund
Ceva se scurge printre străzi,
Și nu știu ce anume,
O fiinta sau un muribund...
Sau vre-un strigoi ca mine?
« stefan.andreicut » - Între două întunericuri
nu se mai auzea de-un "cu siguranţă", de-un "fii fericit"
ci doar plânsete amare
la morminte, în faţa pâmăntului scormonit de şobolanii înfometaţi
treceau vânturi pe mijlocul străzii şi o miasmă regretabilă cădea precum smoala
« Răzvan Poşchin » - Răsunet
Singură-s în camera prea goală,
Aşteptând ca noaptea să abdice,
Căutând speranţa într-o călimară,
Ce cuvintele încearc-a o dezice.
« Naty Ela » - Corb damnat
Şi totul se duce. Şi totul dispare.
Rămâne o ceaţă şi peste hotare,
E totul trist şi marea e moartă,
Arhanghelii se spânzură în şoaptă.
« Răzvan Poşchin » - Totul
Plouă. Totul se destramă.
Rămân doar eu în mulţimea de aramă.
Nori antici cad pe iarba rară,
Toul se destramă iară.
« Răzvan Poşchin » - Strigăte
ce strigăte sinistre se aud în mine
simţindu-mi trupul tremurând în ruine
de-atâtea strigăte ce-mi par o haită de canibali
ce se aud în mine precum clopotul
« Răzvan Poşchin »