Grădina tainei XIV - Şabestari

Crâșma

Beţiv e doar cel care s-a liberat de sine.
Păgân piosu-i dacă la sine tot mai ţine.
Iar crâşma-i dintr-o lume ce n-are-asemuire,
şi-n care-ndrăgostiţii-şi au locul de-ntâlnire.
Vezi, pentr-un suflet crâşma devine cuibul drag,
şi orice crâşmă este-al Nemărginirii prag.
În crâşmă beţivanul stă ca într-un pustiu.
Miraj devine lumea şi tot ce este viu.
Pustiu-acela este-un pustiu nemărginit.
Nici început nu are şi n-are nici sfârşit.
În lungul lui chiar dacă un veac ai alerga,
tu n-ai da nici de tine şi nici de-altcineva.
Cei ce rămân acolo n-au cap şi nici picioare.
Nu e păgân niciunul, dar nici credinţă n-are.
S-au îmbătat cu vinul ce-i leapădă de sine,
au rupt cu tot ce-n viaţă înseamnă rău şi bine.
Sorbit-au fără buze din acel vin anume
şi nici că le mai pasă de-un rău sau bun renume.
Nu vor să mai vorbească nimic despre viziuni,
trăiri înălţătoare, iluminări, minuni.
Sorbind mireasma drojdiei de-orice s-au lepădat
iar gustu-anihilării deplin i-a îmbătat.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Şabestari



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.