SĂ MOR SAU SĂ TRĂIESC PENTRU HRISTOS?

Autor:andreionthepoetry


Adăugat de: andreionthepoetry

duminică, 22 noiembrie 2015

Paradoxal, cred că să mor pentru Hristos mult mai uşor mi-ar fi
Decât îmi este să trăiesc pentru Hristos în fiecare zi…





De multe ori mă tot gândesc cât mi-ar fi de uşor,
Ameninţat de-un terorist de-aş fi, s-aleg să mor
Dacă, pentru-a rămâne-n viaţă, la Iisus Hristos
M-ar pune să renunţ - ei bine,-aş muri bucuros!

Dar ştiu că sunt patetic şi ce-am spus e ipocrit,
Căci la Hristos renunţ cu-orice păcat înfăptuit
În fiecare clipă şi în fiecare zi
Şi propriu-mi terorist, mereu, eu singur par a fi.

Un altul nu mi-ar face decât marele serviciu
Să-mi curme-orice efort de-a renunţa la vreun viciu
Şi de-a trăi în voia Celui care m-a creat.
Ce moarte aş avea - aş fi martir adevărat!

O, nu te amăgi, sărmane suflet chinuit!
Nu vorba fi-va cea care vreodat-a mântuit!
Nu orişicine spune «Doamne!» va fi cu Iisus,
Ci cel ce îşi trăieşte viaţa Tatălui supus !


vezi mai multe poezii de: andreionthepoetry


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc mult, Mitica!
andreionthepoetry (autor)
miercuri, 25 noiembrie 2015



Frumoase versuri, Andrei

Fii mult binecuvantat !
M Horlaci
marţi, 24 noiembrie 2015



Exact, Adina! Pentru acest inceput merita, zic eu, sa tragem cat mai multi dintre noi semnalul de alarma.

Poezia este minunata, in general, dar in astfel de zile eu unul am sentimentul ca parca e putin cam searbada, daca nu are menirea de a-i trezi pe oameni. Voi trece probabil peste aceasta senzatie care, recunosc, mi-a cam taiat elanul de a mai scrie poezie de dragoste sau despre alte subiecte... Nu pot nici sa stau prea mult timp departe de acest capriciu.

Uff, si mai e si problema timpului... Nici nu mai stiu ce s-a mai postat... Trebuie sa revin la poeziile voastre, sa le citesc cat mai curand! Cu drag si eu!
andreionthepoetry (autor)
marţi, 24 noiembrie 2015



Andrei , cel mai bine a exprimat Gerra ce vroiam sa spun :)...
E greu sa schimbam ceva , dar inceputul ar trebui sa fie facut cu noi insine.
Cu toate ca nu este de ajuns sa ne modificam perceptia eu , tu ...cativa ..dar e totusi , un inceput ...
Cu drag ,Andrei !
Adina Speranta
luni, 23 noiembrie 2015



Dragele mele Corina si Cristina, asa cum i-am scris si Gerrei, nu am capitulat nicio clipa :) Doar ca nu pot ramane indiferent la un context social atat de abrupt cum este cel din ultimul timp, si care m-a pus pe ganduri serios...

Cred ca trebuie cu totii sa ne schimbam modul de a fi, sa ne dam seama ca la un nivel de spirit colectiv (iar cuvantul asta...), orice gand al nostru (ca sa nu mai zic de orice fapta) isi lasa amprenta asupra evolutiei intregii lumi, pentru ca in final, aceasta evolutie sa se rasfranga din nou asupra fiecaruia din noi, ca individ. De aceea, gandurile mele de pocainta incerc sa le transmit spre... contaminare si celorlalti care sunt receptivi. Poate ei vor reusi mai bine ca mine sa schimbe ceva in ei si in ceilalti...
andreionthepoetry (autor)
luni, 23 noiembrie 2015



Dragul meu prieten Andrei, imi salta inima de bucurie cand stiu ca ai trecut pe la mine! Iti multumesc mult pentru cuvintele tale!
andreionthepoetry (autor)
luni, 23 noiembrie 2015



Draga Gerra, iti multumesc enorm de mult pentru comentariul tau larg si, ca intotdeauna, plin de substanta si optimism!

Vreau sa te asigur ca versurile mele nu sunt un mesaj de capitulare in fata firii umane, care este nemiloasa si care incearca sa se agate de lumescul de carne din jurul ei. Nu, ele s-au vrut un mesaj de constientizare (izvorat dintr-o traire proprie, intr-adevar) cu privire la necesitatea corectarii noastre cat mai urgente, un strigat despre pocainta. Pentru ca oricat ne-am ascunde dupa deget, pacatul va atarna greu la Judecata daca nu ne caim si pocaim din rarunchii sufletului acum, in aceasta viata. Eu sunt, ca si tine, un optimist si o fire pozitiva. Dar sunt de parere ca trebuie sa ne asumam cu totii responsabilitatea modului de a vietui, pentru care vom fi trasi la raspundere.

Eu unul, nu sunt impacat cu mine in momentul asta. Asta este...

Iti multumesc din inima pentru cuvintele frumoase si incurajarile de a scrie!
andreionthepoetry (autor)
luni, 23 noiembrie 2015



Draga Adina, cred ca inteleg sensul cuvintelor tale, dar chiar si asa, trebuie sa te dezamagesc :) Daca ar fi sa culeg roadele azi, cum spui tu, as culege numai neghina... Cred ca trebuie sa-L rog pe Dumnezeu sa ma mai lase un timp, poate incep sa sadesc si eu samanta buna...
andreionthepoetry (autor)
luni, 23 noiembrie 2015



Vizitatori frumosi, va multumesc din suflet tuturor! Mona, Raluk, Dorin, aveti toata recunostinta mea pentru aprecierile voastre!
andreionthepoetry (autor)
luni, 23 noiembrie 2015



Nu vă pierdeţi speranţa şi bucuria de a trăi şi a compune!...
cristina
luni, 23 noiembrie 2015



Super comment Gerra. Sunt de acord cu tine. Traieste-ti viata Andrei!
corina catruna
luni, 23 noiembrie 2015



Motto-ul este sublim iar acest ''comentariu'' foarte reusit. Dai glas unor ganduri care lasa sa se vada zbuciumul continuu din fiinta ta. Mi-a placut mult.
stomff
luni, 23 noiembrie 2015



”....cu viață pre moarte călcând” ......
Vibrează viața Andrei! Noi oamenii avem un talent deosebit să ne mumificăm viața prin felurite metode, unele chiar bazate pe o religie prost interpretată! Eu zic că îl cinstim pe cel ce este însăși reperul vieții veșnice, vibrând total tot ceea ce vine în atingere cu noi! Că vom mai și greși - asta indiscutabil! Doar statuile nu greșesc - dar însăși nemișcarea lor este cea mai mare greșeală! Viața însăși înseamnă mișcare, experimentare, inerent multe dintre ele vor fi sortite eșecului - ei și? Care-i problema? Dacă oamenii de știință ar abadona sau s-ar spânzura după fiecare experiment ratat, am fi încă în grotă! Dacă oamenii de artă ar fi abandonat după fiecare rebut - n-ar mai atâta frumos în lume care să ne dea măsura miracolului numit viață! Eu cred că-ți faci prea multe probleme - pe Iisus nu l-a interesat ticăloșiile tâlharului răstignit alături de el, l-a interesat inima lui și conform ei i-a spus că va fi alături de El la dreapta Tatălui! Deci, eu zic să nu mai fi obsedat de ”păcat”, pentru că energia merge acolo unde merge gândul nostru, spaima de ceva creează punți ca acel lucru să se întâmple! Tu ai grijă să te bucuri de viață și să mulțumești Tatălui pentru darul lui! Lumina este penetrantă în întuneric, în lumină nu se observă! Deci bucură-te cu inima curată de ceea ce ești - ăsta-i omagiul suprem pe care-l poți aduce divinității! Și scrie! O faci minunat!
Cu mare drag!
Gerra Orivera
luni, 23 noiembrie 2015



Minunat scrisa, cu un mesaj superb..
dorin
duminică, 22 noiembrie 2015



Ai scris din adancul inimii si a ajuns in inima mea..
raluk
duminică, 22 noiembrie 2015



O scriere demna de toata lauda!
MONA
duminică, 22 noiembrie 2015



Andrei , as avea multe de spus dar e posibil sa nu fiu inteleasa corect.
Asa ca iti spun doar atat : Carpe diem ! ...si ma refer la intelesul mai amplu ...adica culege roadele AZI :)
Te astept mereu cu drag , Andrei :)
Adina Speranta
duminică, 22 noiembrie 2015



Initial am scris aceste ganduri ca pe un comentariu la primele doua versuri. Acelea mi s-au parut esentiale si care meritau justificate printr-un alt text. Apoi am vrut sa le versific. Asa ca le voi pune aici si intr-un comentariu propriu-zis:

De multe ori în ultimul timp mă tot gândesc că dacă mi-ar pune un terorist arma la tâmplă şi m-ar pune să renunţ la credinţa în Iisius Hristos ca să mă lase în viaţă, probabil că aş alege bucuros să mor. Pare atât de la îndemână, atât de uşor, atât de comod!

Dar sunt atât de patetic în viaţa de zi cu zi, iar cele ce am spus mai înainte mi se par atât de neverosimile, atunci când îmi dau seama că eu renunţ la Hristos în fiecare moment când păcătuiesc (şi o fac foarte, foarte mult…). Şi nu mă pune niciun terorist sa fac asta! Eu sunt propriul meu terorist. Un terorist adevărat mi-ar face astfel un serviciu - m-ar scuti de efortul de a trăi dupa voia lui Dumnezeu.

În condiţiile astea, o moarte aparent martirică nu ştiu în ce măsură mi-ar fi şi izbăvitoare, mântuitoare. Mă gândesc dacă nu cumva m-aş încadra în trista categorie a acelora despre care Domnul spune: «Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu din Ceruri.»

Şi mă rog lui Dumnezeu să mă ajute!
andreionthepoetry (autor)
duminică, 22 noiembrie 2015