Razvan Poschin - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • dragoste pe-un alt trup de femeie

    dragoste pe-un alt trup de femeie

    te laşi domol pe trupul meu
    precum o explozie mai lentă decât geneza unei generaţii

  • în golul acestei lumi

    nelinişti şi linişti se auzeau în jurul meu
    iar agonii-n ceraneala morţii dănţuiau în jur
    un fel de carnaval ce pregătea actul final
    privirea-mi era ţintă, mai moartă decât oricare alt zeu

  • Cuvânt

    dacă tu ai fi un cuvânt şi din pura întâmplare
    ai fi murit înecată în cerneala paginilor goale
    te-aş fi rescris cu alte cuvinte inventate
    şi-ai fi rămas singurul cuvânt din infernul lui Dante

  • un 50 de rom

    te-am iubit de-atâtea ori
    încât nici nu mai ştiu cine sunt sau încotro mă îndrept
    mă reazem de-un scaun scorojit
    într-o cârciumă periferică

  • moartea-mi va fi măscărici

    să mor precum Cristos, răstignit pe cruce,
    bătându-mi singur, în mâini, cuiele profetice
    ca apoi, din trupul meu fad, să vezi curgând sânge
    şi nimeni la picioare să vezi dacă mă plânge

  • un furt poetic

    eram noi doi
    un tu mult prea fumos scris pentru a fi pus lângă
    un eu scuipat
    dar ne iubeam şi nu ne-am întâlnit niciodată pentru a-ţi spune că acel u din tu este la mine

  • Gustul unei revederi ne-nţeleasă

    în întinderile pustii, tu, iubito, amestesc de extaz şi agonie
    singură pe-un petic de pământ înmiresmat de flori ce dănţuiau
    ca într-o beţie frenetică
    mă priveai şi pare-mi-se că tot ce-n mâinile naturii moare

  • tu-mi eşti otrava pe care aş bea-o tot restul vieţii

    mă reîntorc spre-acele locuri fără vlagă unde muzele au contemplat
    pe simfoniile lui Beethoven
    ca apoi săgeţi cereşti pline de veninul uman să mă-njghebe
    şi să-mi scurme ochii prin nisipurile sahariene

  • Muriţi, lăsaţi infernul să turbeze în propriul infern

    muriţi voi toţi
    muriţi fără regrete, fără frică căci nu există alt infern mai mare decât acest pământ
    ardeţi tot
    actele, hainele, casele

  • Şi viu tot putrezesc

    un gând, un dor, un vânt trecut prin nesimţire
    eu, mai antic ca ieri, ca secunda sinucisă de talpa altei secunde
    privesc spre noaptea din depărtare, mai noapte ca noaptea de sub capul meu
    nici zi nu este, nici noapte deplină