Raluca Panait - creaţii proprii

Raluca PanaitNu-mi place să fiu numită poetă, iar creaţiile mele clar nu sunt poezii.
Eu doar scriu... Mă eliberez din temniţa gândurilor cenuşii şi evadez din ghearele întunericului.

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Anotimpuri

    Vezi tu,
    acum începi să înţelegi
    și încerci să descifrezi
    cântecul liliecilor,

  • Cinci

    Mâine o să mă trezesc
    în leagănul frânt al vântului,
    printre veninul valurilor de aur.
    Mă voi îmbrăca în frunze

  • Pentru ultima dată

    E prea târziu, e noapte, e frig și iar sunt singură...
    Însoțită de cacofonia gândurilor, luptând cu tumultul emoțiilor,
    Mă zbat sub greutatea plumbului ce mi-a ars privirea.

  • Plutesc prin mine...

    Am învățat să ne drogăm cu praf de melancolie
    Și am știut în fiecare zi să inhalăm pudra amintirilor,
    Până când ne-am intoxicat cu fumul dualității,
    Care ne-a condus către galaxia stelelor rătăcite.

  • Armonia legănării negre

    Am zugrăvit râuri roșii pe marmură arămie,
    Cu bagheta mea de iluzii năruite în negura vremii,
    Le-am întărit cu praf din otrava sângelui meu
    Și am cusut valuri ruginii cu ață de fier încălzit

  • Visul sfârșitului

    A mai trecut un an de clipe înecate în amar...
    S-au descompus cadavrele ce-mi mențineau piedestalul sufletului,
    Parfumul morții răsună în pustietatea interiorului gri,
    Mi-e sete de licoarea otrăvită a pământului!

  • Chemarea negurii

    Tresăriri ciudate îmi amintesc, necunoscuto, de tine,
    De mângâierile-ți reci, de parfumul amar al mucegaiului,
    De cântecele pe care mi le purtai, pe aripi de evantai negru,
    Spre depărtări polare, către paradisuri înghețate...

  • Mai ești aici?

    Mă mai vezi? Nu, tot ce zărești este praf de negură,
    Privești doar smoala care mi-a devenit cascada sufletului.
    Mă mai auzi? Nu, doar asculți cântecul umbrelor,
    Ce mi-au creionat nuanța tăcerii tumultoase în glas.

  • În sicriul cuvintelor

    Mi-a fost teamă să te chem, știind că nu-mi vei auzi strigarea,
    Mi-a fost teamă să-ți doresc prezența, știind că mă vei chinui cu absența.

    Ai fost... odată nimic, așa cum ești și azi,

  • Nyx

    Sufletul mi-a devenit purgatoriul viselor damnate,
    Azi sunt plămădirea fricilor de ieri,
    Mâine poate voi fi doar ecoul luptelor pierdute.