Raiul gândurilor

Autor:Daniel Vișan-Dimitriu


Adăugat de: Daniel Vișan-Dimitriu

miercuri, 20 mai 2020

Există oare-o lume în care mai trăiesc
Acelea dintre gânduri ce-au încolțit cândva,
Când ele, dintre toate, știau că te doresc
Și-mi deveneau cuvinte? Privirea le scria.

Mi le citeai, ferice, vedeam cum le citești
În ochi lucind a rouă, pe buze care vor
Fierbinte apăsarea în care simți că ești
Un trup cu două inimi unite-ntr-un fior.

Eu cred în lumea-ceea de gânduri strălucind,
Eterne ca iubirea, o lume fără praf
Depus pe-o amintire ce s-a pierdut jelind
O viață mult prea scurtă și fără epitaf.

Iar dacă ea există prin gânduri de demult,
Aș vrea să cred că unul, citit în ochii tăi,
E fericit și astăzi și-aș vrea să îi ascult
Dorința de-altădată și-a’ inimii bătăi,

Căci gândurile mele, acelea de acum,
Pulsează pentru tine și-ar vrea ca tu să ai
Privirile-ațintite spre ele, ca și cum
Doar ele-ar ști cărarea spre-al gândurilor rai.


vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Frumuseţe
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCXXXI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mă bucură aprecierea. Vă mulțumesc!
Daniel Vișan-Dimitriu (autor)
duminică, 24 mai 2020



Foarte frumos mesajul si foarte armonioasa constructia! Am gasit in aceste versuri o slefuire artistica fina, parca tot mai rara in ziua de astazi. Felicitari!
andreionthepoetry
duminică, 24 mai 2020