Ferestre princiare-n desfătare
zăresc ce ne-obosește uneori:
cetatea care-ntruna, unde-apare
din cer pe val o rază, dând splendori,
se zămislește, fără-a fi cândva.
Și toate diminețile i-arată
opalele ce ieri le mai purta,
și-imagini din canaluri scot îndată
și-și amintesc aici de altădată:
atunci consimte și se-ntinde-așa
ca nimfa ce lui Zeus i-a cedat.
Cerceii îi răsună-n aurore;
ea-și urcă-ncet San Giorgio Maggiore
și-n giuvaier surâde delicat.
Distribuie: