Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag? - Rainer Maria Rilke

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?
La ce bun să le-nşir înc-o dată? Tu îmi lipseşti,
pafta ce le ţine-mpreună, iubito!
Nu era timpul? Cum aşteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aştept, cu obrajii păliţi după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăţi,
înaltă, în mijloc. Şi, precum golful tinde spre larg
şi-aruncă din far
fâşii de lumină; ca o albie ce-aşteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-şi azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
şi zace, şi fără miracol nu se poate urni,
iată, aşa sunt şi eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul
să vrea primăvara întreagă? Primăvara pământului.
Şi n-are nevoie luna, spre a-şi răsfrânge un chip în lacul din sat,
de marile stele străine? Şi cum s-ar putea
întâmpla chiar şi lucrul cel mai mărunt de pe lume, dacă
n-ar mişca viitoru-mplinit
crugul timpului însuşi, întreg numărat, înspre noi?
Tu nu eşti încă în el, Tu, inefabilo.
De mai trece o vreme
nu mai ajung să te văd. Îmbătrânesc ori mă-mping
într-acolo copiii...



traducere de Veronica Porumbacu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.