Nu poate, nu... - Rafael Alberti

Nu poate, nu, nu poate frumuseţea
muri, nici să orbească
la un cutremur, la un catacclism.
Încins sunt uneori de catastrofe,
cu patria pierdută,
cu marea mea şi codrii mei departe,
ce-s fără tine, deznădăjduiţi.
Şi totuşi, depărtato, îmi răsari,
regală Venus, din spume şi din frunze,
o, trup de verde sevă-ndrăgostită
în faţa mea răsari.
În el, nisipul ţese cu ramurile sale
înalte reliefuri şi calde-ntipăriri.
Sunt fericiţi cei care la capătul furtunii,
ori în vârtejul fulgerelor roşii,
suspină după tine, te pipăie şi mor,
mor pentru tine care – eşti chiar şi aurora!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.