Întoarcerea dragostei printre ruinele ilustre - Rafael Alberti

Se-ntorc pietrele calcinate, se-ntorc
în temple prăbușite, în lupanare
năruite, în curțile verzi pe unde
zâmbetul lui Priap încălzește încă
amintirea izvoarelor.

Să mergem, dragoste, pe cărări care au fost,
prin limpezi geometrii care purtau
misterioasa dragoste, plăcerile
oprite, dar atât de dulci în noapte.

Iată casa zeiței. Primește în nări,
prin încăperile albastre aroma –
spumă a mării și iasomii
și garoafe sărate-ale trupului ei.

Semnul vioi, bărbătesc, șade întins
în toată prospețimea-i curată
pe talerul fericit al balanței Iubirii.
Și greutatea lui e mai mare
decât a tuturor fructelor pământului.
(Surâde în penumbră Afrodita,
simțind talazul mării între coapse.)

O, limpezime veche, îndepărtată lumină,
lumină nudă, dragoste, rămâi deasupra noastră pururi!
Dar când ruine, singuratice pietre
vom ajunge și noi într-o zi, dragostea mea,
să fim ca acestea ce cântă în soare
și îndrumă iubirea pe dispărute cărări.



Traducere Geo Dumitrescu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.