Cântec 16 - Rafael Alberti

O, cu ce melancolie
mă gândesc la tine. Tu,
negreșit, ai fi văzut
ce văd eu în astă-seară.
Lucruri naturale, lucruri
bune și curate, sfinte,
încât doar cu ochii-n lacrimi
merită să le privești.
Un râu care nu se mișcă,
dar care ne-ntinde mâna,
susurând numele nostru.
Un cal ce-și ridică fruntea
când ne vede-ncet, trecând,
parcă vrând ceva să spună.
Și un câine credincios
gudurându-se, și-arată
dragostea și bunătatea.
Un copac care ne-mbie
umbra lui, ca un prieten
ce-ți dă casa, la nevoie.
Și-o dumbravă înflorită,
ce se pierde-n largul zării,
întinzând pășuni domoale
către cer….


Traducere Geo Dumitrescu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.