Tifle - Radu Gyr

Ştiu, veacul meu m-a dat pe uşă-afară
şi continentul m-a scuipat în spaţii,
fiu deşucheat, zănatec pierde-vară,
pramatia supremelor dizgraţii.

Nu-i ştreang să vrea, nici rug să se-ncumete
să-mi cureţe mormanul de păcate.
Fosforescent de splendide stigmate,
mă strâmb la harta putredei planete.

Orgolios în răni incandescente,
ard, decăzut din timp şi orizonturi.
Dărâm Olimp şi rai cu simple ghionturi,
cu phalusul sparg zei şi monumente.

Gonit de ev, scot limba peste leaturi,
gonit de cer, scuip astrele opace;
dar numai sânge pun în bobârnace
şi lacrimi fierb în tifle şi scuipaturi.

Rimbaud, te aprobau heliotropii
când stele tu spurcai şi cer albastru...
Eu, cocoţat deasupra Europii,
trist urinez pe propriu-mi dezastru.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Radu Gyr








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.