Scrisoarea tatii - Radu Gyr

Fiule, fiule, lungă e calea…
Ca-n basm pân’la tine sunt mări şi ţări,
trenuri, păduri, jandarmi şi ocări,
şi stele ce nu ne ştiu jalea.

Dorul de tine mi-aşa, ca o furcă
proptită cu dinţii în beregată.
Din fundul Aiudului, ochii tăi urcă
pe cer, ca doi luceferi de piatră.

Mănânc: eşti în lingura mea. Fac un pas:
şchioapeţi alături în fiare.
Aprind o văpaie la iconostas:
cad lacrimile tale din lumânare.

Prin somn, vine lanţul tău, blestematul,
cu mari zornăieli să mă scoale.
– Lanţule, lanţule, lasă-mi băiatul,
ferecă-mi mie gleznele goale.

Cum să-ţi strămut în carnea mea chinul?
Cum să-ţi beau, fiule, osânda toată?
Plecat peste neagra-i fântână sărată,
seca-i-aş, goli-i-aş veninul…

Uneori noaptea, maică-ta vine,
cu paşi de iarbă din ţintirim:
– Ia-ţi plânsul, bătrânule, şi haide cu mine,
temniţa-n lacrimi adânci s-o topim…

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Radu Gyr








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.