Scrijelări pe un cuţit - Radu Gyr

Arşiţa încremenită
într-un fier ca-n stalactită,
aşchie de-azur, cu stele,
otrăvită-ntre prăsele.

Guşter, scris în luminiş
de oţele cu tăiş,
fulger viu de pui de ştiucă,
plisc de pasăre haiducă...

Buza care stă s-alinte
cu sărutul junghi şi dinte.
Zâmbet, lin sub mângâiere,
lunecos ca o muiere,

şi la ură: colţ şi limbă
de năpârcă de oglindă,
gheară scursă în văpaie
să scobească-n măruntaie.

Lamă, ţurţure subţire,
nălucire de safire...

Oblojeau la brâu străbunii
gheaţa ta ca sticla lunii,

sau te răsuceau, urzică,
în crin alb de ibovnică
sărutată, cu prihană,
de cocon străin pe geană...

Ci eu plâng bicisnic, iască,
vierme, tângă muierească.
Mă târăsc sub aştri sterpi
lângă râme, lângă şerpi.

Lacrimi, stropi de putregaie,
mor pe muchea ta bălaie,
iar sărutu-mi se prelinge
pe tăişuri şi se stinge.

Hai, cuţit, custură nouă,
taie funia de rouă
ce mă-nnoadă de tristeţi,
de venin şi dimineţi.

Taie-mi sfoara de narcise,
că mă leagă strâns de vise,
şi retează-mi scrânciobul,
că-mi leagănă cântecul.

Spintecă-mi ştiubeiele
din piept. Curcubeiele.
Intra-n coastă şi-mi sfâşie
steaua asta de hârtie.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Radu Gyr



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.