Poemă veche - Radu Gyr

Când zăvoiurile serii
sună inimile serii

şi apleacă peste ape clătinate alăute,
lenea Oltului se duce legănându-se pe plute.

Zboruri amurgesc, şi umbre cum alunecă nălucă
spre ostroave dunărene a trecut un dor de ducă.

Intră soarele în apă ca o ciurdă roşcovană.
Seara sună jale lungă, frunză-n dungă, frunzuleană.

Grei, dorm bivolii tăcerii tolăniţi în fund de zare.
S-a lungit în cer, pe labe de topaze, Ursa-Mare.

Când luceferii atârnă de albastre cobiliţe,
luna pleacă-n târg, la piaţă, într-un car cu lubeniţe,

Şi pe ţărmul vechi, cu zboruri înnoptate şi cu doruri.
inima de altădată, fără plute, fără zboruri,

doarme somn de mlaştini sure, unde papura se-adună,
somn de bivoli mari de lene trândăvind în bălţi cu lună,

somn de stepă tâlhărită, când în toi de bărăganuri
putrezesc troiţe strâmbe la răspântii fără hanuri...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Radu Gyr



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.