Iarba verde, acasă - Radu Cârneci

- Pentru Emmi, cu dragoste -

Acasă, iarba verde aproape de mugure,
- vai, cum îi place să geamă sub paşi! –
o simt cum îmi sărută glezne şi tălpi,
oftând în zori, fără de somn, singură,
fragedă,
iarba în mai.

La amiază are ceva de mândră ţărancă
rotindu-se, toată numai miresme,
şi mă cheamă şi mă cuprinde,
şi-mi intră în sânge hoţeşte, femeie
pătimaşă,
iarba în iunie.

Spre seară începe să cânte de nuntă:
se roagă pentru o noapte de dragoste,
se roagă să-i gust trupul, să-i pătrund
sângele în şuier de coasă,
aprigă,
iarba în iulie.

Seara, la piept, lung mi se tânguie:
e de dor arsă, de dor şi nelinişte,
trupul i se face străveziu şi arde
şi mă arde, şi mă dărui, Doamne,
nebună-i
femeia de iarbă.

Noaptea, iarba se face de taină,
mă ia de mână, neagră şi dârză
şi plecăm, coborâm în rădăcini şi acolo
ne unim trupurile şi suntem
dulce ţărână...

Din volumul Iarba verde, acasă, 1968

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Radu Cârneci








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.