Pustnicul

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

vineri, 12 iulie 2019

Pustnicul

Bate cărările prin munţi
murmurând şoptit o rugăciune,
între cer și lume leagă mii de punţi
și în orice lucru el vede o minune.

În fundul peşterii şi-a făcut altar,
acolo are crucea şi câteva icoane,
lacrimile lui ce nu mai au hotar,
îi udă pieptul prin hainele sărmane.

A plecat de mult în pustnicie,
să se hrănească doar cu Duhul Sfânt,
timpul lui deja e-n veşnicie
el e aici, dar nu-i de pe pământ!

Cu barba albă mătură drumeagul,
adus de spate de prea multe metanii
tovarăşi buni i-au rămas toiagul
și paşii lui, şiragul de grijanii.

El nu se mai roagă pentru sine,
prea multe nu mai are de cerut,
aşteaptă doar sorocul când îi vine,
să plece unde totul a-nceput!

Îmi place
Vezi mai multe reacţii


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.